Image 1
Image 2
Doi polițiști sătmăreni au reprezentat România  la Campionatul Mondial de Muay Thai
Prefectul Radu Roca i-a felicitat vineri, 23 februarie, într-un cadru festiv, pe Sergiu Florin Dragoș și Gabriel Mândruț pentru performanțele obținute pe plan sportiv.
Închiderea de proiect pentru adaptarea la schimbările climatice a municipiului Satu Mare

SCHIMBĂRI CLIMATICE

Închiderea de proiect pentru adaptarea la schimbările climatice a municipiului Satu Mare

Un nou proiect cu finanțare europeană a fost finalizat cu succes. În parteneriat cu Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, Municipiul Satu Mare a realizat un plan de măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice, riscuri și vulnerabilități climatice evaluate și un inventar al emisiilor de gaze cu efect de seră.

Oana Pacurar

ANIVERSARE

Artista Oana Păcurar, la ceas aniversar

În semn de apreciere, prietenii și colaboratorii săi din Satu Mare îi urează Oanei Mirabela Păcurar “La mulți ani!” pentru impactul său deosebit în domeniile artei, restaurării și designului. Lucrarea sa emblematică, “Poarta Recunoștinței”, aduce un tribut memorabil istoriei, în timp ce proiectele sale de la Castelul Karolyi, Complexul Muzeal Ady Endre, Casa Memorială Vasile Lucaciu, au revitalizat patrimoniul cultural local. Dedicarea ei pentru opera lui Aurel Popp, prin refacerea expoziției de baza a Muzeului de Artă, demonstrează o contribuție valoroasă la conservarea istoriei și a culturii.

Victor Rebenciuc

ARTIȘTI

Victor Rebengiuc, o veritabilă legendă a scenei și ecranului românesc

Astfel, în ziua sa de naștere, îi adresăm un călduros: La mulți ani, Maestre Victor Rebengiuc! Vă mulțumim pentru momentele neprețuite pe care ni le-ați oferit prin arta dumneavoastră, pentru personajele pe care le-ați animat cu atâta măiestrie și pentru dedicația neclintită față de teatru și film. Să aveți o zi plină de bucurie și un an care să vă aducă și mai multe realizări remarcabile. La mulți ani!

Pateuri cu brânză sărată și mărar

APERITIVE

Pateuri cu brânză sărată și mărar

Dacă ești în căutarea unei gustări delicioase și ușor de pregătit, aceste pateuri cu brânză sărată și mărar sunt opțiunea perfectă. Utilizând aluat foietaj congelat, vei economisi timp și vei obține un rezultat pe măsură, ideal pentru orice moment al zilei

Ședință de guvern

HOTĂRÂRE DE GUVERN

2010 posturi, deblocate în Sănătate

Guvernul a aprobat, joi, un memorandum prin care 2.010 posturi vacante sau temporar vacante de anul trecut din sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale vor putea fi ocupate prin concurs sau examen, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Centrul Civic Satu Mare

IFPLUS CENTRUL CIVIC SATU MARE

Satu Mare: Armonia dintre oraș și natură în Centrul Civic, o viziune a arhitectului Nicolae Porumbescu

Orașul Satu Mare se mândrește cu un simbol emblematic: turnul de 97 de metri al Palatului Administrativ. Această capodoperă arhitecturală este creația profesorului Nicolae Porumbescu, un nume de referință în arhitectura românească, responsabil și pentru alte clădiri remarcabile precum palatele de cultură din Suceava și Baia Mare.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUSINFORMAȚIA DE DUMINICĂ

Înfințarea Casei Naționale la Satu Mare din 1935

Primăria municipiului Satu Mare a donat terenul viran din pasagiul „Dacia“. Pe acest teren va fi construit Casa Naţională, unde vor avea sediul toate Asociaţiile culturale. În această clădire va fi instalat cinematograful „Astra“ aici îşi va avea sediul Liga antirevizionistă şi redacţiile ziarelor şi revistelor româneşti din localitate.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUSMONUMENTE ALE UNIRII ROMÂNIA

Oare cum ar fi schimbat Monumentul Unirii, proiectat de Aurel Popp, peisajul cultural și istoric al României, dacă ar fi fost realizat?

La doar un deceniu după Unirea din 1918, un grandios Monument al Unirii, gândit de Aurel Popp dar neconstruit din cauza costurilor și dezacordurilor, rămâne o pagină neîncheiată în istoria românească, reînviind astăzi întrebări despre identitatea națională.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUS 1931 BIBLIOTECA PUBLICA SATU MARE

Înfințarea bibliotecii publice a orașului Satu Mare, inițiativă sprijinită de N. Iorga

Infințarea bibliotecii publice din orașul Satu-Mare marcând un pas important în inițiativa națională de promovare a culturii, a fost susținută de N. Iorga.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUSDECEMBRIE 1936

Inaugurarea primului Muzeu Etnografic la Satu Mare

Primarul Augustin Ferențiu realizează visul înființării unui muzeu etnografic în orașul Satu Mare, aducând astfel la viață arta populară autentică. Expoziția din cele două săli mari cuprindea o varietate de obiecte precum industria casnică, olăritul, unelte agricole și cărți vechi, oferind astfel publicului o incursiune în creațiile spiritului popular.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUSAEROPORTUL SATU MARE

În 1937 Orașul Satu Mare începea o chetă publică pentru achiziționarea unui Avion

În anul 1937, în orașul Satu Mare a demara o acțiune de achiziție a avionului „Satu-Mare”, al cărui cost se ridica la aproape un milion de lei.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now
Biserica din mijlocul pustietății

Lăcaș de cult

Biserica din mijlocul pustietății

Biserica făcătoare de minuni se află între orașul Carei și localitatea Petrești, în județul Satu Mare. Mai exact, la o distanță de aproximativ 620 de kilometri de București, 170 de kilometri de Cluj și la puțin peste 270 de kilometri de Timișoara.

Muzeul Astra din Sibiu

Mozaicul cultural al României

Muzeul Astra din Sibiu

Prin conservarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor ancestrale, Muzeul Astra din Sibiu contribuie la păstrarea identității culturale și la transmiterea moștenirii culturale către generațiile viitoare

Nicolae Ciuca și Marcel Ciolacu, liderii coaliției de guvernare

HOTĂRÂRE DECISIVĂ

Alianța PSD-PNL a decis comasarea

Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, au anunţat, miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului și premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.

IFPLUS ECONOMIA ROMÂNIEI

Cât se va întinde încetinirea creşterii economice în România?

Încetinirea creşterii economice în România va dura mai mult decât se anticipa, inflaţia este încă în scădere, însă luna ianuarie 2024 va aduce o inversare temporară a tendinţei dezinflaţiei...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

IFPLUS RUGĂCIUNEA PAPEI

De Ziua Morților, Papa Francisc s-a rugat pentru pace

La o Sfântă Liturghie ce a marcat Ziua Pomenirii Tuturor Credincioșilor Răposați, într-o dimineață ploioasă,...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

IFPLUS FONDURI EUROPENE

17.558 de fermieri sătmăreni vor primi de la UE subvenții pe suprafață

Luni, 6 noiembrie, Instituţia Prefectului Satu Mare a invitat reprezentanţii presei să participe la o întâlnire informală cu Virgil Dragoş, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, Satu Mare.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

IFPLUSPREȚURILE DE LA FAST-FOOD

De ce au crescut prețurile la Fast-Food ?

În ultimii ani, restaurantele fast-food și-au majorat prețurile mai mult decât alte restaurante .O masă principală într-un restaurant obișnuit a costat cu 21% mai mult în 2023 față de 2020, în timp ce în fast-food-uri creșterea a fost de 25%.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

IFPLUS ISTORIE CULINARĂ

Cine a inventat Înghețata și cum a ajuns și în Țările Române

Acum 4000 de ani existau spații specializate pentru răcirea alimentelor pe malul Eufratului. În Egiptul Antic, faraonii comandau gheață pentru răcorire, iar în Grecia antică, în secolul al V-lea î.Hr., se vindeau conuri de gheață cu miere și fructe. Nero, împăratul Roman, este cunoscut pentru dorința sa de a combina gheața cu fructe și miere, o versiune primitivă a înghețatei

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUSISTORIA ARTEI

Fragment din Corespondența lui Nicolae Tonitza cu Aurel Popp

Frate Aurel,
....
N-am atelier, n-am modele, n-am pânză.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now

AGENDA PUBLICĂ CU ADRIAN ȘTEF ȘI IULIU ILYES

AGENDA PUBLICĂ

AGENDA PUBLICĂ CU ADRIAN ȘTEF ȘI IULIU ILYES

AGENDA PUBLICĂ

SPORT INTERNAȚIONAL

FORMULA 1

Lewis Hamilton va fi din 2025 pilotul Ferrari

Lewis Hamilton a fost anunțat în mod oficial drept noul pilot al Scuderiei Ferrari cu începere din 2025, confirmându-se astfel informațiile apărute în acest sens în cursul zilei de joi în spațiul public la nivel internațional.

MAI MULT SPORT

HANDBAL FEMININ

Cu cine va juca România la Mondial?

În intervalul 29 noiembrie – 17 decembrie va avea loc a 26-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin. La turneul final participă un număr de 32 de echipe naționale de pe cinci continente, iar meciurile vor fi găzduite de trei țări: Danemarca, Norvegia și Suedia.

SPORT

Elisabeta Lipă, nemulțumită

Într-o analiză a activității de performanță,  Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport a declarat că anul 2023 a fost unul dezamăgitor pentru sportul din România.

SPORT PENTRU TINERET

POLITICĂ INTERNĂ

POLITICĂ EXTERNĂ

CONFLICTE INTERNAȚIONALE

Colocviul național Nicolae Breban la Muzeul Național al Literaturii Române

SCRIITORI ROMÂNI

Colocviul național Nicolae Breban la Muzeul Național al Literaturii Române

Colocviul Național Nicolae Breban, un eveniment de anvergură culturală la Sala Perpessicius, marchează celebrarea a 90 de ani de viață ai scriitorului Nicolae Breban, reunind personalități literare și academice de seamă, printre care și scriitorii sătmăreni Dumitru Păcuraru și George Vulturescu, pentru a discuta și omagia opera și influența acestuia în literatura română.

ARTĂ ȘI ARHITECTURĂ

Povestea de succes a familiei Dräxlmaier

INVESTITORI STRĂINI ÎN SATU MARE

Povestea de succes a familiei Dräxlmaier

Dräxlmaier, una dintre primele companii străine care a recunoscut potențialul orașului Satu Mare, a devenit un exemplu strălucit de succes în industria auto și un stâlp al comunității locale. Prin crearea a mii de locuri de muncă, promovarea disciplinei și a ordinii, și implicarea semnificativă în viața socială și culturală, Dräxlmaier a contribuit la transformarea orașului Satu Mare.

ARHEOLOGIE ȘI ANTICHITĂȚI

IMOBILIARE

FONDURI EUROPENE

ENERGIE

LICITAȚII ȘI CHELTUIELI PUBLICE

Cea mai scumpă operă de artă a anului. Pablo Picasso, „Femme à la montre”, 1932, ulei pe pânză, 130 x 97 centimetri: preț de ciocan 121 milioane de dolari (estimare 120 până la 180 milioane) pe 8 noiembrie la Sotheby's din New York

IFPLUSLICITAȚII DE ARTĂ

Cele mai scumpe opere de artă din 2023

Cea mai scumpă operă de artă a anului. Pablo Picasso, „Femme à la montre”, 1932, ulei pe pânză, 130 x 97 centimetri: preț de ciocan 121 milioane de dolari (estimare 120 până la 180 milioane) pe 8 noiembrie la Sotheby’s din New York

PESCUIT ȘI VÂNĂTOARE

APICULTURĂ

POMICULTURĂ ȘI VITICULTURĂ

IFPLUS PRODUCȚIE DE VIN

Câți litri de vin s-au produs în anul 2023 în Satu Mare?

Zilele trecute consemnam în coloanele ziarului nostru “Informaţia Zilei”, că podgorenii sătmăreni au finalizat activitatea de vinificaţie, iar vinurile sunt în perioada de limpezire.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

CREȘTEREA ANIMALELOR

APIA

LEGUMICULTURĂ

PLANTE ORNAMENTALE ȘI MEDICINALE

REMEDII NATURISTE

Ceaiuri care ne scapă de febră

Dacă febra nu cedează ușor, înfășoară-te într-un cearșaf umezit cu apă rece, 10 – 15 minute s-au intră în cada cu apă, având grijă ca apa să aibă temperatura mai mică cu 2 – 3 grade decât cea a corpului tău.

TÂRGURI ȘI PIEȚE

IFPLUSCRĂCIUN 2023

Tradiții în județul Satu Mare

Crăciunul este praznicul familiei, al bucuriei şi al păcii. An de an îl aşteptăm cu o emoţie sfântă, pregătindu-ne atât trupeşte, cât şi sufleteşte, prin post, rugăciune şi fapte bune, pentru primirea Pruncului Iisus, Care Se naşte în peştera de la periferia Betleemului.

TURISM RURAL

OBIECTIVE TURISTICE

LOCURI DE CAZARE

TRASEE TURISTICE

DN18 – Borșa (Maramureș) – Iacobeni (Suceava)

TRASEE TURISTICE

Maramureș-Bucovina prin DN18: O călătorie prin istorie și natură

Odată numit cel mai dificil drum din România, DN18, care serpuiește de la Borșa în Maramureș până la Iacobeni în Suceava, a traversat o transformare radicală. După ani de așteptare și lucrări de modernizare, acest traseu oferă acum o experiență de neuitat, dezvăluind călătorilor peisajele încântătoare ale Carpaților.

SĂ VINĂ TURIȘTII!

În sfârșit se schiază la Luna Șes

Sezonul de iarnă 2023 – 2024 aproape că vine cu un miracol împlinit așteptat de întreg județul Satu Mare, dar mai ales de oșeni, respectiv de iubitorii sporturilor de iarnă. Este vorba despre mult dorita deschidere a pârtiei de schi de la Luna Șes.

TURISM INTERNAȚIONAL

TURISM BALNEO - CLIMATERIC

TURISM CULTURAL

CLINICI ȘI SPITALE

MEDICI

MEDICAMENTE

ASIGURAREA DE SĂNĂTATE ÎN GERMANIA

Germania introduce CT-ul cardiac în beneficiile asigurărilor de sănătate

Germania introduce acoperirea tomografiei computerizate (CT) cardiace în beneficiile asigurărilor de sănătate, o măsură importantă care ar putea inspira implementarea similară în România pentru îmbunătățirea diagnosticului bolilor de inimă. Cât de importantă credeți că este introducerea tehnologiei CT cardiac în beneficiile asigurărilor de sănătate și ar trebui să fie această măsură implementată și în România pentru a îmbunătăți diagnosticul și tratamentul bolilor de inimă?

TRUP ȘI SUFLET

INSTITUȚII PUBLICE

NOTARII PUBLICI

AVOCAȚI

MEDICI DE FAMILIE

MEDIC DE FAMILIE BURTICEL LIANA IOANA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

MEDIC DE FAMILIE CÂMPEANU FELICIA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

MEDIC DE FAMILIE C.M.I. DR. POP ANA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

FARMACII

FARMACIA SFÂNTUL ŞTEFAN

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

GALENUS-FARMACIA 3

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

FARMACIA SALVATOR

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

MEDICI SPECIALIȘTI

CLINICA HAM JANOS

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

C.M.V. DR. ERDEI GYULA

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

S.C.M. CARITAS MEDICA

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

MEDICI VETERINARI

INSPECTORII VETERINARI FAC CONTROALE

Verifică pungile cu semințe de mac și cânepă

Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș au controlat unități de consum de pe raza județului. Vizate sunt produsele care conțin în compoziția lor semințe de mac și de cânepă. În urma verificărilor efectuate s-au constatat unele depășiri ale limitelor maxime admise, motiv pentru care produsele respective au fost distruse.

C.M.V. DR. ERDEI GYULA

Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.

SERVICII FUNERARE

AVNI&NORBI FLOURS S.R.L.

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

ALEXIUS SERV S.R.L.

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

IULIANA FUNERAR

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

PENSII

BĂNCI

C.E.C BANK SATU MARE

Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.

BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA SA

Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.

ASIGURĂRI

ASIGIO

Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:

LOCURI DE JOACĂ

KIDCITY DISTRIBUTION

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

THE CHILDREN SUNSHINE

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

ZUM ZUM

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

SERVICII REPARAȚII ȘI ÎNTREȚINERE

REPARAȚII TELEVIZOARE

Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

REPARAȚII-CONSTRUCȚII

Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

REPARAȚII FRIGIDERE

Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

SERVICII AUTO

DR CAR SZABO S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

ESEDRA S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

IONAS ZELE S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

BISERICA ORTODOXĂ

BISERICA GRECO-CATOLICĂ

BISERICA ROMÂNO-CATOLICĂ

CALENDAR BISERICESC

Postul Crăciunului 2023

De miercuri, 15 noiembrie 2023 începe Postul Nașterii Domnului sau Crăciunul. În calendarul bisericesc ortodox, ziua de 14 noiembrie face pomenirea Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei 12 apostoli,…

BISERICA REFORMATĂ

ISTORIA RELIGIILOR