Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cum sărbătorim Ziua Culturii Naţionale?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cel care a instituit o zi a culturii naţionale a fost Eugen Simion, istoric şi critic literar, preşedinte al Academiei Române.
De curând, din păcate, a trecut la cele veşnice. Intenţiona să vină la Poesis pentru o mai lungă perioadă de timp pentru a-şi definitiva o carte. Timpul nu a mai avut răbdare. Aşa cum nu a avut răbdare nici cu marele poet Adam Pujlojic, nici cu scriitorul Dumitru Radu Popescu.
În succesiunea generaţiilor, a venit rândul generaţiei care a făcut trecerea de la obsedantul deceniu 1950-1960 la relativa deschidere din anii 1960, să dispară rând pe rând.
De ce Eugem Simion a propus 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, având ca reper data de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu? Pentru că, în esenţă, cultura naţională înseamnă în primul rând literatură şi istorie. Pentru că scriitorii şi istoricii oglindesc în operele lor celelalte arte, de la artele plastice la muzică, de la teatru la arhitectură. Cultura naţională este un tot unitar, dar pentru că 15 ianuarie coincide cu ziua de naştere a lui Eminescu, este în fapt o rememorare a poetului naţional pus în relaţie cu întreaga istorie a literaturii române.
Prin urmare Ziua Culturii Naţionale poate fi considerată o Zi a Recunoştinţei. Fără literatură, deci fără limbă, nu poate exista un popor.
Ziua Culturii Naţionale este o zi a pioşeniei, a rememorărilor, nu a circului, nu a micilor şi a halbelor de bere ca la 1 mai. Manifestările au o anumită ţinută, atât cele literare propriu-zis, cât a şi altor tipuri de manifestări, expoziţii, concerte, lecturi publice oneste, simpozioane pe teme culturale. Dar despre orice manifestare culturală ar fi vorba nu se poate face abstracţie de faptul că este ziua de naştere a lui Eminescu.
Ziua Culturii Naţionale se confundă, şi trebuie să se confunde, cu sărbătorirea poetului Eminescu. Toate instituţiile, de la Academia Română la Institutul Cultural Român, de la Muzeul Naţional al Literaturii Române la toate muzeele şi casele de cultură, de la bibliotecile publice la centrele judeţene de creaţie, dedică această zi rememorării oamenilor de cultură, având în centru figura legendară a lui Eminescu. Nu trebuie uitat rolul asociaţiilor culturale, al ONG-urilor, al revistelor literare şi ziarelor. Mass media marchează această zi a culturii naţionale, cel mai important dintr-un an, ca pe un eveniment imperios necesar procesului de învăţământ.
Într-un fel, 15 ianuarie vine în continuarea sărbărilor de iarnă. Cultul lui Eminescu a atins un grad de sacralitate, de religiozitate nu doar datoriră operei, ci şi vieţii poetului. A suferit, moral şi fizic, ca un martir.
Rolul major, determinant, în modernizarea limbii române dă operei sale un caracter naţional.
Se pune întrebarea dacă pentru minorităţile etnice din România 15 ianuarie reprezintă ziua culturii naţionale? Rămâne la latitudinea fiecărui om de cultură de altă naţionalitate trăitor în România să decidă. Deşi în plan internaţional s-a încetăţenit ideea că Eminescu îşi are un corespondent în poetul maghiar Petofi, spiritual poetul român este mai apropiat de un Ady Endre. Ce îi apropie pe cei doi poeţi? În primul rând caracterul inovator al creaţiei lor, tenacitatea cu care au apărat specificul naţional, iar în al doilea rând suferinţa fizică de la sfârşitul vieţii lor. Amândoi au suferit fizic ca nişte martiri. Trupurile lor, şubrezite de munca într-o redacţie, nu le-au îngăduit să ajungă la vârste venerabile, unul sfârşindu-şi viaţa la 39 de ani, altul la 42.
Poeţii, creatorii de geniu în general, trăiesc puţin, dar operele lor traversează secolele. A fi în consens cu ideile care animă toate generaţiile înseamnă a fi naţional.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns