Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

După două croissante cu aromă de vin spumant, un taximetrist a suflat în fiolă şi i s-a luat permisul

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol
Am studiat ingredientele acestui croissant al lui Dionis, în mitologia greacă zeu al vinului, şi iată ce conţine si alcool etilic

Aparatul a arătat 0,07 alcoolemie, dar permisul se ia mai nou pentru orice alcoolemie

Luni dimineaţă s-a prezentat la redacţia noastră Cătălin V., un taximetrist din Satu Mare care dorea să facă următoarea sesizare: “Sunt taximetrist şi lucrez doar de noapte. În noaptea de sâmbătă spre duminică am intrat la muncă la ora 1, mi-am cumpărat de la peco o pungă de croissante cu aromă de vin spumant, am mâncat un cornuleţ şi când îl mâncam pe al doilea m-a oprit Rutiera. La etilotest, la ora 1 şi 14 minute, a ieşit că am o alcoolemie de 0,07. Nu am consumat alcool, sunt taximetrist şi sunt un om responsabil, fiind singurul întreţinător al familiei. Am trei copii de crescut, rate şi facturi de plătit. Când am luat cornuleţele acelea, nici nu m-am uitat cu ce sunt. Dar mi se pare ceva incredibil să nu scrie pe pachet că nu e recomandat să le consumi dacă te urci la volan”. Taximetristul s-a ales de pe urma experienţei cu permisul luat pe 3 luni şi cu o amendă de 600 de lei. De la sediul redacţiei noastre a mers la Protecţia Consumatorilor pentru a vedea ce poate să facă pentru soluţionarea problemei sale şi, dacă vinovate sunt cornuleţele cu vin spumant, producătorul să fie obligat să treacă pe ambalaj că nu sunt recomandate şoferilor.

Din informaţiile noastre, protocolul încheiat între Medicina Legală şi Direcţia de Poliţie Rutieră, care prevedea că până la 0,10 alcoolemie nu se suspendă permisul de conducere a fost abrograt. Asta deoarece că în ultima perioadă s-au înregistrat foarte multe accidente rutiere comise pe fondul consumului de alcool. Toleranţă zero, aşadar, la consumul de alcool la volan. Surse din cadrul IPJ Satu Mare au declarat pentru Informaţia Zilei că dacă conducătorii auto ştiu că nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, pot solicita recoltarea de probe biologice. Taximetristul în cauză e îndrumat să se adreseze instanţei.

 

Am studiat ingredientele acestui croissant al lui Dionis, în mitologia greacă zeu al vinului, şi iată ce conţine: făină de grâu, umplutură cu aromă de vin spumant, sirop de glucoză, grăsimi vegetale, zahăr, apă, lapte praf degresat, praf de zer din lapte, uleiuri vegetale, alcool etilic, praf de gălbenuş de ou, emulsifiant – esteri poliglicerici ai acizilor graşi, arome, agent gelatinizant, conservat, stabilizator, drojdie, sirop de glucoză-fructoză, sare iodată, corector de aciditate, arome, făină de soia etc. Peste 25 de ingrediente. Şi alcool etilic, aşadar.

Ciornă automată

4 comentarii

1 trackback / pingback

  1. Un taximetrist din Satu Mare susține că a fost sancționat pentru consum de alcool, deși nu băuse. A dat vina pe niște croissante cu cremă de vin spumant - newsromania.info

Lasă un răspuns

Connect with