Image 1
Image 2

Elevi de la Liceul Sportiv au vizitat Portugalia printr-un proiect Erasmus+

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Tinerii au încercat să găsească soluții pentru protejarea naturii

Delegația Liceului cu Program Sportiv a participat la al treilea schimb de experiență din cadrul proiectului Erasmus+ “No more walls, just bridges” în perioada 19-25 ianuarie 2020 în Portugalia, în localitatea Campo Maior din regiunea Alenteje.

În drumul lor spre cunoaștere, elevii liceului Pereni Cintya, Sabău Astrid, Szabo Carla, Felber Loránd și Kiss Győző s-au întâlnit cu colegii lor de la instituțiile partenere din Italia, Franța, Portugalia și Belgia pentru a dezbate problemele actuale legate de mediul înconjurător. Admirând natura în sălbăticia ei, elevii au încercat să găsească soluții pentru a o proteja adresând lumii  o scrisoare prin care doresc să ne conștientizeze de pericolele iminente ce pândesc mediul înconjurător datorită intervenției omului. De la activitățile de observare a habitatului păsărilor din regiunea Alenteje până la activități practice de camuflare, de construire de adăposturi pentru păsări și de activități de grădinărit, elevii s-au implicat activ în atelierele de lucru în prezența unui biolog și a unui fotograf National Geographic.

Un alt aspect abordat în cadrul acestei mobilități a fost folosirea resurselor naturale într-un mod inteligent fără a dăuna naturii și sănătății. Elevii și profesorii au vizitat fabrici și muzee, precum și o fermă de animale, au învățat cum se produc uleiul de măsline, mierea, fructele, curat și sănătos. Un alt obiectiv major al deplasării a fost însușirea și conștientizarea importanței unui stil de viață sănătos prin mâncare sănătoasă provenită din resurse naturale.

Campo Maior este un oraș în care se păstrează vii obiceiurile și tradițiile în ceea ce privește muzica, mâncărurile și desigur minunatele flori din hârtie, a căror pregătire necesită multă răbdare și îndemânare. Elevii liceului au învățat să aprecieze aceste tradiții făcând flori din hârtie, gustând mâncărurile tradiționale ale portughezilor și ascultând muzica lor tradițională Fado.

Alenteje este o regiune în care a existat întotdeauna o simbioză între om și natură; încă din cele mai vechi timpuri s-au construit cetăți și fortărețe ce au servit la apărarea regiunii. Acestea și-au păstrat starea inițială devenind parte a patrimoniului cultural UNESCO. Fortăreața din Marvao, precum și cetatea Forta da Graca situată la marginea orașului istoric Elvas, au oferit o incursiune în istoria și civilizația portugheză, elevii fiind absorbiți de curiozitățile prezentate de ghidul care a însoțit grupul. Elevii Liceului cu Program Sportiv și-au îmbogățit cunoștințele legate de cultura portugheză și au conștientizat importanța protejării mediului înconjurător.

Următoarea mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ “No more walls, just bridges” se va desfășura în Belgia, având ca temă principală cultura și arta.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

VACANȚĂ ÎNCHEIATĂ

Elevii și profesorii se întorc la școală

Prima zi de cursuri din anul 2024 este luni, 8 ianuarie ,și aceasta deschide modulul 3 de cursuri. Elevii și profesorii merg la școală până vineri, 9 februarie, 16 sau 23 februarie 2024, când vor începe vacanța de schi de o săptămână, decisă diferit de la un județ la altul.