Joi a avut loc un nou concert al Filarmonicii “Dinu Lipatti”
Muzica la apus de soare. Așa putem descrie scurt seara de joi. A fost o seară deosebită, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” oferind din nou publicului său minunat un moment plin de bucurie. În aceste zile în care distanţarea socială este pe buzele tuturor muzica a reușit să unească sufletele oamenilor.
Parcul Rudolf Fatyol a găzduit concertul de joi. Cu Turnul Pompierilor gardă, orchestra a prezentat un program efervescent, romantic, plin de energie. Un program foarte apreciat de publicul sătmărean prezent la concert.
Orchestra sătmăreană a avut doi invitaţi. Solistul serii a fost renumitul violonist Artur Kaganovskiy. Recunoscut international pentru tonul său bogat, tehnica remarcabilă și muzicalitatea sa excepţională acesta a încântat auditoriul și i-a oferit o doză de virtuozitate și de sensibilitate în același timp. Cele două lucrări din programul său , “Melodii Lăutărești” și “Carmen” de Pablo Sarasate au evidenţiat toate calităţile remarcabile ale tânărului violonist.
La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Mihnea Ignat. Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai actualei generaţii de dirijori. Izvor de energie și o adevărată sursă de inspiraţie, a reușit să creeze o punte între orchestră și public, astfel că fiecare mesaj muzical a fost îmbrăţișat cu bucurie de cei prezenţi.
Muzicienii noștri prin repertoriul ales au oferit un concert deosebit. Muzica lor a ajuns la inimile tuturor celor care i-au ascultat. Instrumentiștii soliști ai orchestrei au interpretat cu măiestrie solo-urile scoțând în evidență nivelul ridicat de pregătire atât din punct de vedere al tehnicii instrumentale cât și spiritual. Ne mândrim cu ei.
Atât artiștii cât și publicul au respectat cu stricteţe normele ce se impun în cadrul pandemiei de Sars-Cov-2. Artiștii doresc să mulţumească publicului pentru devotament și pentru aprecierea pe care o simt de fiecare dată când se află pe scenă.
Filarmonica “Dinu Lipatti” vă invită săptămâna viitoare la un concert atipic, un concert la înălţime. Patru instrumentiști din partida de trombon vă vor încânta joi auzul și privirile de acolo de sus din Turnul Pompierilor. Va fi un concert inedit ce nu trebuie ratat.
Alina M.
1 comentariu
Ar fi locul perfect pentru dezbaterea Coi-Gab