Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Peste 1.500 de elevi, în vizită la uzina de apă Mărtineşti şi staţia de epurare

oficialitati locale si judetene au fost prezente la simpozion
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Peste 1.500 de elevi, în vizită la uzina de apă Mărtineşti şi staţia de epurare
Vizita Apaserv

În cadrul programului „Şcoala Altfel”, Apaserv Satu Mare S.A. primeşte anual sute de elevi în vizită la uzina de apă Mărtineşti. Anul acesta se pare că au fost mai mulţi elevi în vizită comparativ cu anii precedenţi.

De la sfârşitul lunii februarie până la sfîrşitul lunii martie s-au înscris peste 1.500 de preşcolari, elevi din clasele gimnaziale şi copii din clasele de liceu. Totodată, vor veni în vizită peste 150 elevi şi cadre didactice în cadrul programului Erasmus.
Copiii care vin în vizite sunt însoţiţi de specialiştii companiei de apă, într-un tur în care pot vedea traseul apei, de la captare şi până ajunge în reţeaua de distribuţie. Elevii care au fost deja în vizită au văzut laboratorul de apă potabilă unde se execută zilnic controlul caracteristicilor fizico-chimice, bacteriologice şi biologice a apei brute şi a apei potabile în vederea asigurării monitorizării calităţii apei potabile livrate populaţiei. Procesele tehnologice de transformare a apei în apă potabilă au fost urmărite cu mare interes de elevi, care au parcurs ”drumul apei” pornind de la intrarea în uzina de apă trecând prin bazinele de aerare, filtre cu paturi de nisip, instalaţii de dezinfectare cu clor şi ajungând în rezervoare de înmagazinare de unde apa potabilă este introdusă în reţeaua de distribuţie.

La staţia de epurare elevii au ocazia să studieze modalităţile şi procesele legate de epurarea apelor uzate. Copiii au fost surprinşi de dimensiunea şi complexitatea proceselor tehnologice folosite.

”Este important ca tânăra generaţie să conştientizeze cât de preţioasă este apa curată. Sunt eforturi constante pe care lucrătorii de la staţiile de tratare le fac pentru ca la robinetele tuturor clienţilor noştri să fie apă suficientă şi de calitate. Trebuie conştientizat că toate costurile cu privire la procesele de epurare a apelor uzate menajere sunt mai mari decât cele asociate tratării apelor pentru a fi potabilă. Consider foarte importante vizitele copiilor pentru a învăţa să aprecieze şi să protejeze resursele de apă”, a declarat directorul general al Apaserv, Ioan Leitner.

Menţionăm că ziua de 22 martie este Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie Apaserv invită grupuri organizate de elevi, coordonate de profesori să viziteze uzinele de tratare şi staţiile de epurare pe baza cererilor depuse la sediul companiei, str. Gara Ferăstrău 9/A, sau prin e-mail la [email protected].

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns