Vineri, 24 noiembrie 2017, în sala de lectură ”Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, proiectul intitulat ”Confesiunilor cărturarului” a continuat într-o nouă ediţie cu profesoara Livia Mărcan, scriitoare şi traducătoare.
Au participat: Paula Horotan, directoarea adjunctă a Bibliotecii Judeţene, Loredana Ştirbu, preşedinta Cenaclului literar Cronograf şi Livia Haidu, preşedinta Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, scriitori, poeţi, profesori, elevi, jurnalişti şi alţi iubitori de cultură.
Fişă biobibliografică
Oficiul de gazdă l-a făcut Paula Horotan, care a început prin a prezenta o schiţă biografică a Liviei Mărcan, născută în comuna Feleac, judeţul Bistriţa-Năsăud. Studiile universitare le-a absolvit la Facultatea de Filologie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, secţia română-italiană. Din 1972 a lucrat ca profesoară la mai multe şcoli din municipiul Satu Mare. Livia Mărcan este membră a cenaclurilor sătmărene ”Afirmarea” şi ”Cronograf”. A colaborat la publicaţiile: ”Echinocţiu”, ”Tribuna”, ”Steaua”, ”Poesis”, ”Poezia”, ”Citadela”, ”Mişcarea literară”, ”Informaţia Zilei”, ”Nord Literar”, ”Caiete Silvane”, ”Convorbiri literare” şi altele. Peste hotare a colaborat la revistele ”Destine literare” (Canada) şi ”Orizzonti culturali” (Italia). Este autoarea mai multor scrieri şi traduceri: ”Gândind fericirea”, ”Vremea în cântec”, ”Pasărea de o clipă”, ”Noaptea Nunţii”, ”Armonii de toamnă” (antologie). I s-au decernat şi câteva premii, între care Premiul festivalului Liviu Rebreanu de la Bistriţa, 2016, pentru traducerea în italiană a volumului ”Frumuseţe infinită” (Bellezza infinita), de Victoria Fătu Nalaţiu.
Despre calitatea traducerilor Liviei Mărcan a vorbit Loredana Ştirbu. La rândul său, Livia Haidu a vorbit despre Livia Mărcan în calitate de colegă de breaslă, ambele fiind de profesie cadre didactice.
Itinerar profesional
În continuare, aşa cum se obişnuieşte la această serie de manifestări, Livia Mărcan a făcut o retrospectivă a itinerarului său profesional începând cu alegerea profesiei (iniţial optase pentru matematică!), rememorând întâmplări din şcolile în care a predat, cum s-a contaminat de spiritul tineresc şi cum a impresionat-o candoarea copiilor. A rememorat apoi începuturile carierei de la Şcoala Generală nr. 10 Satu Mare, colegii din acea vreme. În paralel cu activitatea profesională, a citit mult (”am fost o bună cititoare”), a colaborat la numeroase reviste literare şi ziare cu comentarii şi poezii. La ziarul Informaţia zilei a deţinut o rubrică permanentă despre opinia omului de cultură. A vorbit apoi despre dificultăţile profesiei de traducător, după care a recitat o poezie din creaţia proprie.
Cuvinte de apreciere la adresa Liviei Mărcan au rostit George Terziu, directorul Editurii Inspirescu şi Gheorghe Gheorghiade, fost director al Bibliotecii Judeţene.
Fii primul care comentează