Vineri, 27 septembrie, în sala amfiteatru a Colegiului Naţional Mihai Eminescu Satu Mare, profesorul sătmărean dr. Sandor Kiss şi-a lansat cartea “A matematika szolgalataban” (“În slujba matematicii”).
Alături de autor au fost numeroşi profesori de matematică (dr. Ovidiu Tiberiu Pop, dr. Petru Braica, ing. Traian Tămîian) şi de alte specialităţi (între ei şi dr. Paul Atym), soţia autorului, dr. Imola Kiss, prieteni ai săi şi jurnalişti. Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, filiala Satu Mare, dr. Ovidiu Pop, l-a prezentat în puţine cuvinte pe autor şi cărţile sale. “Mulţi scriu cărţi, dar puţini fac cultură. Matematicienii sunt oameni de cultură şi nu sunt mulţi. Unul dintre ei este Kiss Sandor”, a spus vorbitorul, după care i-a acordat o diplomă de excelenţă.
Discursul profesorului dr. Paul Atym
În continuare, Paul Atym l-a prezentat la Kiss Sandor ca pe un intelectual din Satu Mare al cărui cărţi reprezintă “un tezaur de cultură şi civilizaţie din Satu Mare”. După o scurtă prezentare biografică, l-a caracterizat pe Kiss Sandor ca pe un autor care s-a dedicat popularizării ştiinţelor exacte. El a publicat în Ungaria şi SUA în reviste cotate ISI, a luat interviuri unor personalităţi şi, la rândul său, a acordat interviuri. Kiss Sandor “este un excelent autor de monografii”, scriind despre personalităţi precum Bodor Miklos şi Rado Ferenc.
Apoi, Paul Atym a pus un diagnostic argumentat al sănătăţii morale a societăţii actuale în contrast cu temele tratate de autor şi totodată a oferit soluţii. Kiss Sandor scrie despre personalităţi ale prezentului. De ce recurge el la personalităţi din contemporaneitate?, se întreabă Paul Atym şi tot el răspunde. Fiindcă meditează şi vede că în jur domneşte o atmosferă imorală, de linguşire. În această atmosferă, el caută valori, personalităţi menite să fie un exemplu în faţa tinerei generaţii şi ţine sus stindardul veritabilelor valori din societate. Gradul de dezvoltare a unei societăţi se poate măsura prin modul în care apreciază adevăratele sale valori. Dacă nu le apreciază, asistăm la o răsturnare a valorilor din acea societate.
Despre Francisc Rado
Volumul “În slujba matematicii” este de fapt un studiu monografic care tratează viaţa, activitatea ştiinţifică şi opera matematicianului Francisc Rado, născut în Timişoara. Activitatea sa prodigioasă se materializează în elaborarea a şase cărţi, cinci cursuri universitare, 68 de lucrări ştiinţifice, şapte articole de popularizare a ştiinţei şi două recenzii.
Versiunea în limba română, în format electronic, este tradusă de dr. Imola Kiss, cu aportul profesorilor David Radu şi Camelia Cărăuşan.
Despre Kiss Sandor
Dr. Kiss Sandor a absolvit facultatea de matematică-mecanică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, în prezent fiind profesor de liceu în Satu Mare. A obţinut titlul de doctor la Universitatea din Debrecen, Ungaria. Este autorul a cinci cărţi şi a publicat numeroase articole, lucrări, studii şi a propus probleme în reviste de specialitate.
V. Nechita
Fii primul care comentează