Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale costului cu mâna de lucru în T4

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 5,8% în UE şi cu 5,7% în zona euro, în trimestrul patru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În perioada octombrie-decembrie 2022, comparativ cu trimestrul patru din 2021, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în Bulgaria (16,5%), Lituania (15,7%) şi Ungaria (14,9%), în timp ce alte patru state membre UE au raportat creşteri de peste 10%: România (11,2%), Slovenia (10,8%), Polonia (10,2%) şi Estonia (10,1%).
Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. În România, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 11,2% în perioada octombrie-decembrie 2022, iar costurile non-salariale un avans anual de 11,5%. La nivelul Uniunii Europene, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 5,4% în trimestrul patru din 2022, iar costurile non-salariale un avans anual de 7,2%.
În trimestrul patru din 2022, avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează creşterii cu 14,3% a costului orar al forţei de muncă în domeniul business, în timp ce în domeniul non-business s-a înregistrat un avans de 2,6%.
Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 14,8% în servicii, cu 14,1% în industrie şi cu 12,2% în construcţii.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns