Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Sfântul Sinod stabilește noi reguli privind spovedania și duhovnicia

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol
Sinod BOR

Joi, 29 septembrie 2022, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, s-a desfășurat ședința de lucru a Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române.

 

Printre hotărârile luate de Sfântul Sinod sunt și cele care vizează spovedania și duhovnicia, cu reguli clare, bine definite.

Nu întâmplător hotărârile luate de Sfântul Sinod în privința spovedaniei subliniază locul în care poate fi făcută cât și datoria pe care o are preotul duhovnic, ținând cont de recentul scandal în care este implicat preotul Visarion Alexa din București.

Sfântul Sinod a precizat din capul locului că “Sfânta Spovedanie trebuie să se săvârșească în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii”. Chiar și în cazurile excepționale, spovedania va putea fi făcută doar într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii.

În privința preotului duhovnic este subliniat faptul că acesta are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.

“Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură.
Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viață duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupești și cultivă virtutea sfințeniei.

Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii.

Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente)”, sunt alte câteva reguli aprobate în cadrul ședinței.

Nu în ultimul rând, Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.

Ciornă automată

1 comentariu

Lasă un răspuns