Joi, 20 august 2015, a dispărut de acasă, din localitatea Certeze, Ciorbă Adelin Mitruţ. Băiatul are 16 ani, înălţime 1,75 m, greutate 83 de kilograme, păr de culoare şaten deschis şi ochii albaştri.
Ultima dată când a fost văzut era în pantaloni scurţi, adidaşi şi avea o bluză de trening marca Lacoste de culoare neagră.
Tatăl lui Adelin a fost cel care a anunţat Poliţia şi îi roagă din suflet pe cei care l-au văzut să anunţe fie Poliţia, fie să sune la numerele 0744.24.28.08 sau 0744.18.43.49. Dumitru Ciorbă ne spune că fiul său, Adelin Mitruţ, a dormit miercuri spre joi noaptea la bunicii săi pe strada Mare din localitatea Certeze. “L-am trezit joi dimineaţă, pe la 9.30, ca să îşi ajute bunicii la muncile din gospodărie. Pe noptieră era telefonul lui, am văzut că primise un mesaj. Eu am plecat cu treburile mele în Negreşti şi pe la ora 14 mi-am sunat părinţii, adică pe bunicii la care Adelin dormise, să îl anunţe pe fiul meu să vină acasă să luăm masa. Părinţii mi-au spus că Adelin a plecat de la ei pe la ora 11. Ulterior am aflat că a fost adus la Satu Mare de un microbuz. Mi-a confirmat şoferul microbusului că l-a lăsat în Satu Mare la ora 16, joi, 20 august. Îl căutăm disperaţi şi îl rugăm să se întoarcă acasă”.
Cine poate să ofere relaţii, cine l-a văzut pe Adelin, este rugat să sune la 112 sau la numerele părinţilor săi, 0744.24.28.08 ori 0744.18.43.49.
1 comentariu
Articolul este de un real folos. Nota 10! Felicitari autorului randurilor scrise. Am convingerea ca informatii despre baiat vor aparea cat mai curand. Sa dea Domnul!