Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Nu-mi aduc aminte ca preşedintele Klaus Iohannis sau primul ministru Marcel Ciolacu să fi vizitat ruinele rămase în urma exploziei de la Crevedia. Motivele sunt evidente. Nu ar fi fost primiţi cu pâine şi sare, ci cu huiduieli şi urlete de durere.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 


Aflăm că până îşi vor reconstrui casele sinistraţii vor locui în containere. Poate atunci, la inaugarea containerelor, preşedintele ţării şi primul ministru vor tăia panglica, la fel ca la podul de la Brăila.
Oare, la cel mai înalt nivel, există sentimentul de vinovăţie?

Din punct de vedere politic, de sus în jos, de la preşedinte la primul ministru, de la miniştri la parlamentari, se simte o umbră de responsabilitate? Doar cei doi patroni şi câţiva şefi de la instituţiile de resort, se fac responsabili de ceea ce s-a întâmplat la Crevedia? Poate că vinovatul principal este primarul din Crevedia.
Subiect fără ieşire. Mai bine să abordăm tema reformei. La care se pricepe toată lumea, dar nimeni nu o face.
Ţara, miniştrii, finanţiştii, antreprenorii, până la urmă întreaga populaţie cere guvernului să facă reforme. Aşa, după cum se vede, nu se mai poate.

Economia este în declin. Dacă nu ar fi aşa vistieria statului ar fi plină, s-ar putea majora salariile, întâi cele mari apoi cele mici, pensiile, desigur întâi cele speciale, apoi cele de subzistenţă, ajutoarele de stat, alocaţiile pentru copii şi alte mărunţişuri.

Climatul social, starea psihică a populaţiei este la pământ. Populaţia a trecut printr-o pandemie, printr-o criză energetică de neimaginat până la războiul din Ucraina. Nenorocirile, personale sau de grup, au fost amplificate de crizele politice în cascade.

După victoria la scor a lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2019, Marcel Ciolacu este al patrulea prim ministru instalat de cârma guvernului din palatul Victoria.

Ludovic Orban a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă la cârma guvernului, însă nu şi-a dus mandatul până la capăt.
Investit şi reinvestit, în funcţie de conjunctura politică, Ludovic Orban avea să fie învins din interiorul propriului partid. PNL a mai dat un prim ministru de pomină, Florin Cîţu, înlocuit de Nicolae Ciucă. Generalul avea să cedeze fotoliul de la palatul Victoria de bună voie, dar silit de împrejurări, primului ministru Marcel Ciolacu. De ce partid aparţin primii miniştri aproape că nici nu mai contează. Ei vin şi pleacă, dar palatul rămâne. Vorbim aici de palatul “Victoria” , nu de Cotroceni unde fiecare preşedinte, bun, rău, rămăne fixat pe scaun zece ani.
După atâta trafic ar trebui să ne întrebăm dacă i se mai potriveşte numele “Victoria” acelui palat în care premierii se schimbă pe bandă rulantă.

Uitându-ne în urmă cam toţi prim-miniştrii ies nevictorioşi din acel palat, care mai degrabă se dovedeşte un spaţiu al dezamăgirilor, un ring al înfrângerilor, decât o scenă a victoriilor.

De la Victor Ciorbea citire, lăsându-i pe dinafară pe un Petre Roman şi Nicolae Văcăroiu, dar şi pe Theodor Stolojan, lista prim-miniştrilor este, în realitate, un pomelnic al înfrânţilor: Radu Vasile, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, mare ca prim ministru, înfrânt ca prezidenţiabil, Călin Popescu Tăriceanu, rămas fără PNL, partidul care l-a susţinut, Emil Boc, mazilit la Cluj, pierde numele partidului, PDL, Mihai Răzvan Ungureanu, simplu trecător prin palatul suspinelor, Dacian Cioloş, Victor Ponta, mazilit cu sau fără voia lui, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă. Cine să-i ţină minte pe toţi? Şi pentru care fapte?

Într-un viitor nu prea îndepărtat nu vedem căruia dintre cei mai sus enumeraţi i se ridica o statuie în vreo piaţă sau piaţetă din Bucureşti sau din ţară.

Sau vreunul din cei patru preşedinţi vor sta, cândva, alături de regele Carol, Ferdinand sau alături de un Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazu? Sau într-o tapiserie alături de martirul Constantin Brâncoveanu?
Aici logica noastră se frânge. Primarul din Caracal şi-a rezervat, împreună cu soţia şi fiii, un loc în compania lui Constantin Brâncoveanu.

Este vorba despre primarul al cărui fiu este patronul firmei care a detonat bomba cu gaz în localitatea Crevedia. Vreo 80 case distruse, până acum cinci morţi, peste 50 de răniţi.
Ne şi întrebăm care este istoria adevărată? Cea care se derulează în Palatul Victoria sau la marginea comunei Crevedia?

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Bugetul european

Asculta acest articol     Lecturând textele care ne parvin din diferitele etape ale negocierilor din Consiliul Europei pe teme bugetare,

Sigla Informatia Zilei

PNL, un partid neperformant

Asculta acest articol România are multe probleme de politică externă care-şi aşteaptă rezolvarea. Aşadar, cel puţin prima jumătate a anului