Asculta acest articolLa 20 mai 2025, se împlinesc 111 ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, unul dintre cei mai emblematici lideri ai opoziției postcomuniste din România. Un om care și-a petrecut aproape două decenii în temnițele comuniste, a luptat neobosit pentru libertate și democrație, dar a fost, paradoxal, batjocorit și amenințat chiar în România eliberată. Povestea sa este una de curaj, suferință și neclintită demnitate în fața adversităților.
Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914 în Bobota, județul Sălaj, într-o familie cu o puternică tradiție greco-catolică și spirit militant, tatăl său fiind protopop și luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. După liceul „Vasile cel Mare” din Blaj, Coposu a studiat dreptul la Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, iar întâlnirea și apropierea de liderul Iuliu Maniu i-au marcat destinul politic.
În anii ’30 și ’40, Coposu s-a implicat activ în Partidul Național Țărănesc, ajungând secretar personal al lui Maniu și mai apoi lider al organizației județene Sălaj. Activitatea sa politică l-a adus în conflict direct cu regimul comunist, care l-a arestat după „Înscenarea de la Tămădău” în 1947. A urmat o condamnare de 15 ani de muncă silnică, iar soția sa, Arlette, a fost și ea arestată și condamnată în urma unui proces-farsă.
Coposu a trecut prin cele mai dure închisori și lagăre comuniste – Pitești, Aiud, Râmnicu-Sărat, printre altele – unde a îndurat condiții inumane timp de 17 ani. După eliberare, a fost plasat în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, fiind urmărit permanent de regimul comunist.
Deși a visat o Românie liberă toată viața, după Revoluția din 1989, Corneliu Coposu a avut de înfruntat un nou tip de adversar – neocomuniștii reveniți la putere sub masca Frontului Salvării Naționale (FSN). În mod surprinzător și dureros, liderul opoziției a fost ținta unei campanii virulente de hărțuire, cu scandări amenințătoare precum „Moarte lui Coposu!“ și „Moarte intelectualilor!“, într-o atmosferă de teroare politică alimentată de agitatori și mineri.
Un moment dramatic a fost în ianuarie 1990, când sediul PNȚCD a fost înconjurat de mulțimi furioase, iar Coposu și colaboratorii săi au fost salvați cu greu, fiind evacuați într-o tanchetă (tanc mic) pentru a-i proteja viața. Întâmplarea a fost o replică crudă la metodele comuniste de intimidare și represiune, iar Coposu a rămas ferm, refuzând să părăsească sediul partidului fără să fie sigur că cei din interior sunt în siguranță.
Corneliu Coposu a fost un simbol al demnității și al luptei neîntrerupte pentru libertate și adevăr într-o perioadă dominată de dictatură și manipulare. Chiar și în fața umilințelor din România liberă, el a rămas fidel principiilor sale democratice și a militat pentru reconciliere și justiție.
Fii primul care comentează