Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

195 de refugiați din Italia şi Grecia, relocați în România în 2016

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Șeful Inspectoratului General pentru Imigrări, chestor principal Viorel Vasile, a declarat, joi, după prezentarea bilanţului IGI pe 2015, că România va primi, în 2016, mai mulţi refugiaţi aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, iar în urma discuţiilor s-a ajuns la 160 de persoane din Italia şi 135 din Grecia.

‘Anul trecut s-a luat decizia, la nivelul UE, ca România să participe la relocarea mai multor refugiaţi din Italia şi Grecia. În acest moment, în urma legăturii cu cele două ţări, s-a ajuns la 160 de persoane din Italia şi 135 din Grecia. Noi am înaintat scrisori de intenţie, au fost efectuate verificările de rigoare, aşteptăm să fie trimise aceste persoane către România. Totul depinde doar de colegii din cele două ţări’, a declarat Viorel Vasile, citează Agerpres.

În opinia sa, IGI este pregătit pentru a efectua interviurile şi a analiza cererile de azil ale celor care le vor depune, atât cu personalul specializat existent, cât şi cu personal suplimentar, care a fost pregătit în anul 2015.

‘De asemenea, s-au luat măsuri pentru a suplimenta cele 950 de locuri de cazare aflate în cele şase centre de azil. În acest moment, gradul de ocupare este de 11%, ceea ce înseamnă că avem o marjă destul de sigură. Vom mai putea suplimenta, aşa cum am mai spus, câteva locuri, iar în perioada următoare voi prezenta conducerii Ministerului de Interne rezultatul evaluării pe care am dispus-o, astfel încât să putem propune şi măsuri pe termen scurt, dar şi soluţii pe termen lung, astfel încât România să facă faţă, dacă va fi nevoie, unui flux masiv de imigranţi’, a arătat şeful IGI. El a afirmat că, pe baza analizelor efectuate, se estimează că va continua afluxul de refugiaţi pe ruta balcanică.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns