Asculta acest articolPe 27 septembrie 1825, un moment istoric a marcat începutul unei noi ere în transportul feroviar: primul tren de persoane a fost pus în exploatare în Anglia, între localitățile Stockton și Darlington. Acest eveniment nu a fost doar o realizare tehnologică, ci și un catalizator pentru dezvoltarea industrială și socială a epocii victoriene.
Inginerul britanic George Stephenson, cunoscut ca “părintele feroviarului”, este figura centrală în această revoluție. Stephenson a dezvoltat prima locomotivă cu aburi, denumită „Locomotion No. 1”, care a fost utilizată în această primă linie feroviară. Locomotiva sa era capabilă să transporte atât pasageri, cât și marfă, având o viteză maximă de aproximativ 24 de kilometri pe oră.
Linia ferată dintre Stockton și Darlington, lungă de aproximativ 40 de kilometri, a fost un proiect inovator care a demonstrat viabilitatea călătoriilor feroviare pentru oameni. Aceasta a fost construită pentru a facilita transportul minereurilor și cărbunelui, dar a devenit rapid populară și pentru transportul de pasageri. Trenul a realizat prima sa călătorie cu aproximativ 450 de pasageri, iar succesul său a fost răsunător.
Această realizare a avut un impact profund asupra societății britanice. Trenul a schimbat modul în care oamenii călătoreau, facilitând deplasarea rapidă între orașe și contribuind la expansiunea urbană. De asemenea, a avut un rol crucial în dezvoltarea economică, permițând transportul eficient al bunurilor și resurselor.
Contribuțiile lui George Stephenson nu se limitează doar la inventarea locomotivei cu aburi. El a fost, de asemenea, implicat în proiectarea și construcția multor linii feroviare, stabilind standarde care au influențat dezvoltarea rețelelor feroviare din întreaga lume. Moștenirea sa este evidentă în continuarea expansiunii transportului feroviar, care a devenit un element esențial al infrastructurii moderne.
Linia a fost un mega-succes și a transportat 188.000 de pasageri în prima jumătate a lui 1831, dar în premieră s-au construit și primele containere standardizate de marfă, gândite să încapă în vagoanele mici. S-a introdus și un vagon de poștă, dar erau transportate și vite într-un fel de vagoane – cuști. La clasa a 2-a vagoanele erau deschise la început, amănunt deloc plăcut pe vreme rea. Vagoanele de clasa I-a aveau trei compartimente a câte șase locuri, iar bagajele se puneau pe acoperiș. Uneori exista și un însoțitor de vagon. În 1834, unul dintre vagoanele puse în circulație s-a numit Huskisson, după numele parlamentarului mort în ziua deschiderii. Pentru construirea acestei căi ferate – Liverpool & Manchester Railway (L&MR) – era nevoie de o hotărâre a Parlamentului și prima oară opoziția a fost puternică și votul a fost împotriva și din cauza lobby-ului extrem de puternic al companiilor de transport pe apă. Inițial, George Stephenson a fost extrem de neconvingător în fața comisiei parlamentare care l-a audiat și apoi compania l-a concediat și a angajat cei mai cunoscuți ingineri ai epocii. Aceștia au obținut aprobarea parlamentară și fiindcă au oferit acțiuni la viitoarea cale ferată celor care dețineau companiile de transport maritim.
Apoi, compania care urma să se ocupe de construcția liniei a renunțat la inginerii care au ajutat-o să obțină aprobarea parlamentară și l-au readus pe Stephenson și din cauză că acesta promitea costuri de construcție mai mici. Acordul a fost până la urmă obținut și lucrările au început în 1827, dar problemele din teren cereau soluții inginerești noi și îndrăznețe pentru vremea aceea. Trei ani s-a lucrat, dar problemele au început în teren încă de prin 1820-1822 când ideea exista și fuseseră trimiși topografi să facă măsurători. Oamenii din sate i-au primit în multe cazuri cu dușmănie, au fost și bătăi, li s-au distrus instrumentele și măsurătorile s-au făcut și cu escortă armată. În teren lucrurile erau complicate și calea ferată a fost, fără exagerare, o super-minune inginerească, dovadă că o bună parte din traseu este folosit și acum, chiar dacă evident că liniile au fost de mai multe ori modernizate. Pe 56 km au fost 64 de poduri, un viaduct, un tunel și traversarea unei mlaștini ce a trebuit serios consolidată.
Cea mai dificilă porțiune a fost mlaștina Chat Moss din apropiere de Manchester (26 kmp), un loc cu o faimă nefastă fiindcă se spunea că o mulțime de vite care s-au rătăcit au fost înghițite de noroaie. Alte proiecte susțineau că mlaștina trebuie ocolită, dar linia ar fi fost prea lungă și vitezele prea mici. Stephenson a trasat linia prin mlaștină (6 km), scufundând în ea o fundație plutitoare din lemn, uscături și piatră. Soluția a fost luată în derâdere de alți ingineri ai vremii, dar s-a dovedit excelentă.
Data de 27 septembrie 1825 rămâne un punct de cotitură în istoria transportului, simbolizând începutul unei noi ere de conectivitate și mobilitate. Prima călătorie cu trenul de persoane, realizată de George Stephenson, a deschis calea pentru inovații ulterioare și a avut un impact durabil asupra societății, economiei și culturii globale. Astăzi, trenurile continuă să fie o modalitate esențială de transport, datorită viziunii și ingeniozității unor pionieri ca Stephenson.
ISTORIA ARTEI
Fii primul care comentează