Un număr record de cazuri de înţepături de căpuşă a fost înregistrat în ultimele zile la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare. Potrivit sintezei urgenţelor din perioada 27- 30 mai 2016, la UPU s-au prezentat 22 de persoane după ce au fost înţepate de căpuşe.
Medicii au precizat că este un record pentru anul 2016, cel mai vârstnic dintre pacienţi având 69 de ani, iar cel mai tânăr doar un an. “Majoritatea pacienţilor afectaţi de înţepăturile de căpuşă au fost dirijaţi spre secţia de Boli Infecţioase pentru tratament de specialitate” a precizat purtătorul de cuvânt al SJU, Constantin Demian.
Alte 13 persoane au ajuns la UPU în stare avansată de ebrietate, găsite în locuri publice, 6 după ce au fost implicate în accidente rutiere, iar alte 4 după ce au fost muşcate de câini.
În perioada amintită, la Unitatea de Primire Urgenţe au solicitat şi au primit asistenţă medicală 452 de persoane.
1 comentariu
Deci avem o premiera mondialain SM: capuse care inteapa.