Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

350 de poliţişti şi jandarmi asigură ordinea de Florii

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în condiții de siguranță, dar și pentru a se asigura de faptul că prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

În acest sens, peste 150 de poliţişti satmareni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română, (din cadrul căreia vor fi în misiune 200 de cadre) și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, politisti de frontiera, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.

Pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră, care vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri judeţene, pentru asigurarea fluenţei circulaţiei şi siguranţei deplasărilor, în special în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie şi la orele când se înregistrează fluxuri importante de persoane.

În scopul reducerii riscului rutier, aceştia vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

 

În perioada 23 – 25 aprilie a.c., pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Satu Mare va intensifica acțiunile specifice de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice.

În acest sens, aproximativ 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare vor acționa pe raza județului atât independent cât și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în contextul epidemiologic actual.

De Florii, jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică  din municipiile Satu Mare, Carei și orașele, Negrești Oaș respectiv Tășnad, unde vor gestiona afluxul de persoane și respectarea măsurilor de protecție epidemiologică, pe timpul și după terminarea slujbei religioase.

Sursa – comunicate IPJ și IJJ

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns