
Cu toate că vremea s-a dovedit a fi foarte caldă, condițiile de schi sunt minunate pe domeniile schiabile din Satu Mare și Maramureș.
Am avut zile calde, peste normalul calendaristic de ianuarie. Cu toate acestea, condițiile sunt bune și la Luna Șes, și pe domeniile schiabile din județul vecin, în acest weekend. În orice caz, trebuie spus că, din 1 februarie, vremea se va răcori, ajungând, treptat, către mediile multianuale, așadar se va schia și mai bine ca acum.
Luna Șes
Anunț important făcut de administratorii pârtiei de la Luna Șes. Programul pentru această săptămână va fi… doar pentru weekend. Mai exact, pârtia și telescaunul vor fi deschise doar vineri-duminică, de la ora 10,00 la 20,00. „Din cauza temperaturilor ridicate, de peste 10°C, în această săptămână pârtia și telescaunul vor fi deschise doar în weekend. Ne dorim să menținem condiții cât mai bune pentru schi și să protejăm stratul de zăpadă. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la distracție pe pârtie! Rămâneți aproape pentru actualizări privind programul din săptămânile următoare!”, se arată în anunțul făcut de administratorii domeniului schiabil Luna Șes.
Borșa
La pârtia olimpică dotată cu telegondolă, de la Borșa, cu toate că nu există publicat un program fix, se poate schia de la ora 08,30-09,00 la 17,00-17,30, în siguranță, în fiecare zi. Totul depinde și de condițiile meteorologice, dar la cum se arată în prognoză, se va putea schi foarte bine. Se schiază și la pârtia Știol și la pârtia Prislop.
La Prislop, programul va fi vineri, de la ora 10,00 la 18,00, iar sâmbătă și duminică de la ora 09,00 la 18,00. Sunteți așteptați la schi sau săniuș. De remarcat este și că în Borșa, programul se poate prelungi, în funcție de numărul de schiori. În Borșa, vorbim despre cel mai bun sezon de schi din istoria stațiunii turistice. De altfel, de la revigorarea domeniului schiabil, tot mai mulți aleg Borșa ca și destinație de vacanță sau relaxare, arată reprezentanții administrației locale a orașului maramureșean.
Șuior
Stațiunea turistică a găzduit două competiții sportive de prestigiu în Maramureș și în regiunea de Nord-Vest, în urmă cu câteva zile, la care au participat zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă, respectiv Cupa CSS Baia Sprie și Cupa Rotary la schi, dar în weekend va aștepta turiști. Aceștia pot verifica live webcamul de pe www.suior.ro, pentru a vedea în timp real cum arată vremea și pârtiile de la Șuior și pentru a vă asigura că aveți parte de o experiență plăcută, conform așteptărilor, arată, astfel, administratorii. Programul este unul fix, de luni până duminică, și va fi următorul: pârtia va fi deschisă de la 10,00 – 20,00, telescaunul de la 10,00 – 20,00, iar restaurantele de la 07,00 la 21,00. Așadar, sunteți așteptați la relaxare la Șuior.
Izvoare
Este deschisă și Pârtia Cora de la Izvoare, zilnic, de la ora 10,00 la 16,30. Administratorii îi așteaptă pe iubitorii de iarnă la schi și la noul telescaun funcțional. Turiștii vor putea închiria echipamente nou nouțe de la cunoscutul și apreciatul brand Atomic. În plus, va fi disponibil un nou sistem de dezinfectare și uscare a echipamenelor. Școala de schi Izvoare Resort este deschisă, se pot face rezervări la 0742.226.357. Sunt deschis și pista de karting și este deschisă și școala de echitație. Administratorii arată că instructorii opinează faptul că este una dintre cele mai bune pârtii albastre din țară și că stratul de zăpadă este tocmai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Cavnic
La Cavnic, se schiază bine, și la SuperSki, și la Icoana. Chiar dacă vremea s-a încălzit, zăpada rezistă, iar condițiile de schi sunt foarte bune, astfel că s-au putut practica sporturile de iarnă și pe timpul săptămânii. Administratorii arată că vor face zăpadă artificială săptămâna viitoare. Stratul de zăpadă variază acum de la 30-40 cm la 40-50 cm, cu o excepție, prima porțiune din Pârtia Albastră, varianta de coborâre de la Roata 2. Telescaunul Rainer va fi deschis doar sâmbătă și duminică. Celelalte două, Roata 1 și Roata 2, vor fi funcționale. Programul va fi de luni până joi, de la 10,00 la 19,00, vineri, de la 10,00 la 20,00, sâmbătă, de la 09,00 la 20,00, iar duminică, de la 09,00 la 19,00. Programul acesta va fi valabil până în 7 februarie. Doar că, atenție, pot apărea oricând modificări în program, în funcție de condițiile meteorologice sau de situația stratului de zăpadă. Iată și câteva sfaturi și recomandări. Este bine să vii la schi cât de dimineață, în intervalul 09,00-11,00 fiind cel mai liber. Este de recomandată și folosirea telescaunelor de la Roata 2 și Rainer, unde timpii de așteptare sunt mai reduși. În ceea ce privește Școala SuperSki, este bine să îți faci programare din timp la telefon 0732900777. Atenție mare la indicatoarele de pe marginea șoselei, pentru a evita situația de a pleca acasă și cu o amendă. Să nu uităm și că în Cavnic aveți posibilitatea de a vă distra la TubyLand, unde funcționează cinci pârtii de tubbing.
Fii primul care comentează