Asculta acest articol
Aşa cum am scris şi cu alte ocazii, producţia ecologică, indiferent că am face vorbire despre sectorul vegetal, horticultură, viticultură, zootehnie, presupune un efort deosebit, comparativ cu activităţile similare în sistem convenţional, iar veniturile nu sunt proporţionale cu volumul de muncă şi de investiţii.
Este evident faptul că, prin respectarea normelor specifice stabilite pentru acest segment de activitate, producătorii sunt obligaţi să renunţe la folosirea substanţelor de combatere şi de prevenire utilizate în producţia convenţională, să renunţe la fertilizanţii chimici, să folosească gunoi de graj şi îngrăşământ verde ş.a. Substanţele de combatere şi de prevenire a unor atacuri de boli şi dăunători sunt exclusive pentru agricultura ecologică. Restrângerea gamei de utilizare a produselor de combatere presupune utilizarea forţei umane, apelarea la praşile, dacă este vorba despre combaterea buruienilor ş.a.
Adesea auzim vorbindu-se despre faptul că, în România, producţia agricolă este în proporţie covârşitoare ecologică, fermierii fiind insuficient de capitalizaţi pentru a apela la vasta gamă de protecţie şi combatere, se complac în această situaţie limită. Renunţă la o serie de tratamente, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea de producţie. Cu toate acestea, statistica este neiertătoare.
Statistici oficiale recente indică faptul că la moment în România sunt 11.029 de operatori certificați ecologic. Suprafața certificată ecologic sau în conversie cifrează 520-570 mii ha sau aproximativ 4 % din totalul terenurilor agricole ale României.
Dacă e să analizăm suprafața certificată, două treimi din terenuri sunt cultivate, aproximativ 7 % culturi perene, iar o treime sunt pășuni permanente.
Potrivit statisticilor, o fermă medie certificată ecologic în România are o suprafață de până la 50 de hectare (în 2021 suprafața era de aproximativ 20 de hectare).
Din cei 11.029 de operatori, potrivit datelor oficiale: 10 450 sunt ferme, 165 procesatori, 27 – companii care se ocupă cu culegerea plantelor sălbatice, 5 – domeniul acvaculturii, 382 – fac comerț.
Cei mai mulți operatori certificați ecologic sunt
în Sălaj
și Satu Mare
Făcând o analiză pe județe, experții menționează că cel mai mare număr de operatori certificați ecologic se află în Sălaj și Satu Mare (830 fiecare) din Crișana. Pe de altă parte, atunci când vorbim despre suprafețele certificate, județele Tulcea din Delta Dunării și Timiș din Banat dețin cea mai mare suprafață ecologică, aceasta cifrând aproximativ 60 de mii de hectare fiecare.
La nivelul judeţului Satu Mare, în exploataţiile / fermele/pogdoriile încă rămase în sistem ecologic, exceptând culturile cerealiere, se regăsesc: nuci la Cămărzana şi Hodod şi Odoreu, Turţ prune şi nuci, Bârsău, Racşa şi Batarci nuci şi prune, cireşe, mere, Botiz, Târşolţ şi Tăşnad nuci şi alune, afin, Valea Mariei, Mihăeni, vie la Homoroade şi Beltiug şi lista ar putea continua. Cât priveşte livezile, plantaţiile de arbuşti fructiferi şi viile nobile, suprafeţele certificate se ridică la puţin peste 100 de hectare.
După cum am aflat de la inginerul horticol Ioan Pop, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice – Satu Mare, numeroşi proprietari de terenuri au accesat fonduri pentru înfiinţarea unor plantaţii ecologice, le-au certificat, iar după o vreme având în vedere cheltuielile mari înregistrate, producţiile considerabil mai mici faţă de producţia convenţională, preţurile aproape identice, au cam renunţat la a le menţine ecologice. Le menţi ca plantaţii convenţionale, inclusiv acelea de coacăz, mur, afin, alun, cătină ş.a.
Aşa cum a subliniat interlocutorul nostru, anul 2024, s-a dovedit relativ bun până acum, exceptând unele căderi de grindină care au afectat o bună parte din fructe. În aceste condiţii, mai ales merele, poate şi o parte din prunele produse în sistem ecologic, vor lua drumul industrializării, fiind făcute şi unele oferte pentru valorificare chiar şi în străinătate.
Piaţa românească nu oferă posibilitatea de a valorifica fructele ecologice la un preţ mai bun
Horticultorii din domeniul producţiei ecologice mai ales de fructe, în urma dialogurilor cu potenţialii procesatori, au făcut diligenţele necesare pentru a putea valorifica în condiţii cât de cât avantajoase, produsele care se vor obţine în urma industrializării. Vor fi pe alocuri cantităţi limitate de fructe care se vor preta pentru consum. Există semnale că ar exista interes faţă de gemuri, dulceţuri şi chiar sucuri ecologice, din partea unor firme din Italia. Nu este încă nimic parafat. Totul rămâne la nivelul bunelor intenţii şi a speranţelor în mai bine.
Pe piaţa românească nu există şanse prea mari de a valorifica fructele ecologice la un preţ mai bun decât cele convenţionale, asta în condiţiile în care cheltuielile sunt mai mari, iar producţiile mai mici. Situaţia este similară şi în cazul legumelor care, din păcate pentru producători, nu aduc încasările scontate, motiv suficient de mare pentru a descuraja acest domeniu de activitate care este apreciat în străinătate.
Din păcate, consumatorul român este constrâns să consume fructe şi legume aduse de regulă de peste mări şi ţări, în condiţiile în care pentru importuri şi pentru achiziţii de pe terţe pieţe, nu se aplică cu maximă rigoare procedura de verificare a remanenţei unor substanţe de combatere, când este vorba despre fructe şi legume produse în sistem convenţional.
Cât priveşte vinurile, mai precis viticultura ecologică la noi în judeţ, poate că puţin peste 1,5% din suprafaţa ocupată cu viţă de vie nobilă este parte din aşa numita agricultură ecologică. Vorbim despre podgoriile din Homoroade şi Beltiug.
Vremea exagerat de caldă din această perioadă, dacă va fi urmată de precipitaţii măcar moderate cantitativ, va contribui la obţinerea unor vinuri nobile de calitate, cu substanţă uscată suficientă, care ar putea fi dirijate spre vânzare în mod expres în Germania. Există semnale că vinurile sătmărene ecologice şi nonecologice se fac cunoscute pe piaţa externă a vinurilor de calitate
Fii primul care comentează