Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

700 de participanti la lansarea candidatilor Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD)

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sala arhiplina la lansarea candidatilor PP-DD
Sala arhiplina la lansarea candidatilor PP-DD

Duminica dimineata, de la ora 10, organizatia judeteana a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) si-a lansat candidatii in alegerile locale la Casa de Cultura a Sindicatelor Satu Mare.

 

La intrare, o echipa a partidului a intampinat participantii la intalnire aranjandu-le pe umeri (inclusiv jurnalistilor) cate o esarfa mov si totodata inmanandu-le cate un flacon de apa minerala.

 Sala arhiplina

  Inca de la ora 10 fix, cele 500 de locuri ale salii mari a institutiei erau deja ocupate, astfel ca in jur de 150 de persoane, care au sosit ulterior, au stat in picioare, pe culoare (la care se adauga in circa 60 de candidati de pe scena). Participantii agitau 5-6 steaguri de culoare mov, pe care era inscriptionata denumirea partidului, iar cei mai multi tineau in maini baloane colorare in alb si mov. De asemenea, spatiul din fata scenei era pavoazat cu zeci de baloane alb si mov, iar in fundal trona o pancarta cu sigla (PP-DD) si denumirea partidului: Partidului Poporului – Dan Diaconescu, organizatia judeteana Satu Mare.

Alexandru Horvat in timpul discursului de deschidere
Alexandru Horvat in timpul discursului de deschidere

Ceremonialul de deschidere

 La cateva minute dupa incepere au aparut pe scena candidatii partidului la functiile de primari si consilieri – 30 pentru primari si circa 30 pentru consilieri, din totalul de 796 cati are partidul in judet. Ei au intrat pe un fond muzical, care s-a dovedit a fi imnul partidului, si au fost intampinati de asistenta cu indelungi aplauze (circa 15 minute). Toti candidatii au ramas in picioare pana ce au intonat Imnul Romaniei, dupa care si-au ocupat locurile pregatite pe scena.

 In staful partidului s-au aflat si Alexandru Horvat, presedintele organizatiei judetene, (45 de ani, inginer, maior in rezerva); Grigore Mihail Rusu, prim vicepresedinte al organizatiei judetene (37 de ani, inginer), candidat la presedintia Consiliului Judetean; Golea Bujor Nita, presedintele organizatiei municipale (58 ani, medic), candidat la Primaria Satu Mare; Ioan Ciocan, vicepresedinte organizatia judeteana (57 ani, manager), candidat la Primaria Negresti-Oas; Mihali Szabo (57 ani, inginer, economist), candidat la Primaria Tasnad; Emeric Marcus (55 ani, inginer), candidat la Primaria Carei; Emil Pomian, (50 ani, licentiat in administratia publica), candidat la Primaria Ardud si numerosi alti candidati la functiile de consilier si primar de comune.

 Un discurs patetic

 Misiunea de a deschide sedinta de lansare a candidatilor i-a revenit lui Alexandru Horvat, presedintele organizatiei judetene a partidului. El a inceput prin a rosti vorbe de incurajare la adresa celor prezenti, numiti “adunare de suflet”. Astfel, vorbitorul a spus ca “atat partidele cazute, cat si cele de la guvernare pot fi invinse de noi, pentru ca noi suntem poporul”. Discursul sau, intrerupt adesea de aplauze, a purtat o nota de patetism prin formularea “partid nascut din suferinta neamului”, subliniind originea taraneasca si pilonii pe care se sprijina PP-DD: biserica si armata. El a reiterat estimarea de 20% din voturi pe care PP-DD conteaza sa le obtina la localele din 10 iunie.

Candidatii PP-DD
Candidatii PP-DD

 Prezentator plin de umor

 Surpriza mare a intalnirii tot el a anuntat-o, si anume ca  generalul in rezerva Sergiu Vitalian Vaida, adresandu-se “ca de la maior la general”, urmeaza sa faca oficiul de prezentator. Precizam ca Sergiu Vaida nu e nimeni altul decat prezentatorul emisiunii de folclor de la TV Cluj. Umorul lui Vaida, cam grosier, presarat cu bancuri si calambururi, ni s-a parut ca a fost gustat de cei prezenti, judecand dupa aplauzele si rasetele starnite. Asta s-a vazut de la prima “strigatura” adresata partidelor care s-au perindat pana acum la putere: “Foaie verde baraboi/ dar-ar DNA-u-n voi”. Pe ici, pe colo a venit si cu cate o incurajare: “veniti in siajul nemultumirii romanilor, asa ca aveti un mare avantaj, veti lua multe voturi”. Dar principala sa misiune a fost de a invita la microfon candidatii la functiile de primar, alternand cu momente folclorice si umoristice sustinute de Cornelia Radocea, Ileana Blaga (interpreta a unui cantec unguresc, acompaniata de trei ceterasi), Andrada Barsauan, doi oseni cu cetera si zongora (melodie oseneasca, cu tapurituri), Nanasii (doi comici).

     Indemnuri de a se prezenta la vot

       In continuare, numerosi candidati s-au perindat la microfon. Discursurile lor au fost foarte scurte, de doua-trei minute, in care nu au fost emise mai mult de una-doua idei. Ca nota comuna, repetat ca un refren, a fost indemnul adresat participantilor de a se prezenta la vot si de a-si mobiliza rudele si prietenii in acest sens, probabil sesizand absenteismul la vot ca un pericol real care ii pandeste pe romani. Alte mesaje si teme abordate de vorbitori au fost: “clientelea politica a PP-DD va fi poporul” (candidatul la Primaria Socond); “votul din 10 iunie este un moment crucial pentru noi” (candidatul la Primaria Carei); neutralizarea conflictelor interetnice: “am nevasta unguroaica din Livada” (candidatul la Primaria Livada); promisiuni ca vor fi oameni de actiune: “pomul se cunoaste dupa roade, iar omul dupa fapte” (candidatul la Primaria Calinesti-Oas); promisiuni pentru un trai mai bun: “nu mai vrem sa fim o generatie de sacrificiu” (candidatul la Primaria Mediesu-Aurit); mesaje optimiste, “contam pe mai mult de 20% din voturile electoratului” (Pamfil Cristea, invitat din Baia Mare).

 * * *

 Orice persoana neutra, care a participat la spectacolul de lansare a candidatilor PP-DD de la Casa de Cultura a Sindicatelor, nu poate sa nu ia in serios predictia facuta deunazi de Teodor Curpas, potrivit caruia rezultatul alegerilor “va fi o mare surpriza si va inalbi fetele multor politicieni”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns