Viaţă de judecător

Asculta acest articol

    Centrul bătăliei s-a fixat în jurul Curţii Constituţionale şi în birourile acesteia. Niciodată în istoria României nu s-a întâmplat ceva comparabil. Ca de o instituţie de asemenea factură să depindă soarta politică a unor lideri sau a unor grupări politice.

Având sarcini speciale de arbitru constituţional, un vot al CC poate întoarce România pe dos. Destinul politic al lui Traian Băsescu este în mâna judecătorilor, la fel şi soarta lui Crin Antonescu.

Primul iese de pe scena politică, al doilea la fel dacă votul nu este favorabil USL. Acesta din urmă, USL dacă nu scapă acum de Traian Băsescu se poate aştepta la zile dintre cele mai încinse până la legislative, dar mai ales după acestea.

Aşa că sunt de înţeles frământările din gruparea guvernanţilor actuali şi anume eforturile lor, teoretice şi practice de a micşora cvorumul Referendumului.
Aflăm că, la ultima şedinţă a Comitetului Executiv al PSD, ministrului Rus i s-a cerut să apese pe un buton ca să dispară un milion de alegători. Întregul PSD îl acuză acum pe ministru că nu a vrut să o facă.

Dar poate că a intenţionat acest lucru, dar nu a apucat să apese pe acel buton în dimineaţa zilei de luni. Tocmai când ministrul în funcţiune îşi pregătea scaunul, îl proptea să stea cât mai bine, pe când îşi sorbea ultimele înghiţituri din ceaşca de cafea gândindu-se că o singură mişcare a sa va modifica istoria, pe când îşi imagina frazele din acel capitol de istorie a României ce tratau Referendumul din 2012, a intrat pe uşă valvârtej ambasadorul american.

Ioan Rus îndrepta degetul arătător spre butonul cu pricina, mai avea de parcurs doi, trei centimetri până la acel clic providenţial, era aşadar cu degetul în aer când l-a văzut cu ochii mări\i de spaimă pe ambasadorul american venind cu paşi apăsaţi.

Ambasadorul putea să trimită în locul său doi, trei puşcaşi marini, cu îndemânarea lor proverbială i-ar fi blocat lui Ioan Rus degetul şi ar fi înscenat o sinucidere. Dar nu, ambasadorul i-a lăsat dincolo de uşă, să-l aştepte cu degetele pe trăgaci şi muni\ia pe ţeavă şi să vină, eventual, numai la chemarea sa.

O dovadă că ambasadorul nu a intrat pe uşa cabinetului cu zâmbetul pe buze este faptul că în prezenţa acestuia Ioan Rus şi-a semnat demisia. De unde ştia ambasadorul ce avea să se întâmple în cabinetul ministrului?

Acest lucru îl vom afla cândva, mult mai târziu, când se vor da publicităţii rapoartele ambasadei adresate Departamentului de Stat american. Acest fapt ne dă curajul să gândim că americanii ştiu exact ce se întâmplă şi la Curtea Constituţională, mai bine decât noul ministru de externe căruia i-a fost încredinţată sarcina de a supraveghea instituţia constituţională.

Aici bătălia este în toi, judecătorii au şi ei sarcini, doar au fost propuşi de forţele politice. Nu ştim care este raportul dintre conştiinţa fiecăruia şi sarcina dată de partid, nu ştim de care parte va înclina balanţa, avem doar o bănuială: pentru că restul vieţii fiecărui judecător şi a familiei sale va fi determinata de atitudinea sa la votul final, fiecare dintre ei va acţiona ca atare.