Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

CE şi FMI aşteaptă răspunsul Ungariei la o scrisoare cu recomandări economice

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Comisia Europeană şi FMI aşteaptă răspunsul autorităţilor din Ungaria la o scrisoare comună transmisă în iulie, la sfârşitul primei runde de negocieri pentru un nou program de susţinere financiară, a declarat vineri un purtător de cuvânt al CE, Olivier Bailly, transmite Portfolio.hu, citat de Cotidianul.

Bailly a afirmat într-o conferinţă de presă că scrisoarea conţine unele recomandări de măsuri pe care Budapesta ar trebui să le ia, dar nu a dat detalii.

“Pot confirma că este o scrisoare comună, transmisă la sfârşitul vizitei la Budapesta a reprezentanţilor CE, FMI şi Băncii Centrale Europene (BCE). Aceasta are rolul să prezinte autortăţilor ungare un punct de vedere comun, preliminar, al instituţiilor în legătură cu situaţia macroeconomică a ţării şi tipul de măsuri pe care le-am dori într-un posibil program de asistenţă financiară”, a spus Bailly.

El a refuzat să comenteze conţinutul documentului, afirmând că negocierile sunt confidenţiale, dar a ţinut să sublinieze că unele relatări despre scrisoare conţin câteva inexactităţi.

Bailly s-a referit la o listă de condiţii extrem de dure atribuite UE şi FMI, care a apărut în presa ungară. Premierul Viktor Orban a declarat că el şi partidul său nu doresc un acord, dacă este însoţit de un astfel de preţ.

Potrivit Magyar Nemzet, FMI aşteaptă de la guvernul ungar următoarele măsuri: scăderea pensiilor şi a alocaţiei pentru familii, creşterea vârstei de pensionare şi a impozitului pe venitul personal, privatizări, reducerea birocraţiei, o taxă generală bazată pe valoare reală în tranzacţiile imobiliare, reducerea cheltuielilor autorităţilor locale, eliminarea taxei bancare şi fonduri pentru sectorul bancar.

Ulterior, un site ungar de ştiri a susţinut că UE şi FMI nu au făcut astfel de cereri în scrisoare.

Premierul a confirmat joi validitatea listei de condiţii, dar a precizat vineri că acestea nu figurează în scrisoare, ci într-un raport al UE.

Bailly a mai confirmat faptul că discuţiile cu Ungaria se află în fază preliminară, iar Comisia şi FMI aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor ungare, la documentul comun transmis la sfârşitul lui iulie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns