Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Candidaţii PNL, stabiliţi pe 15 octombrie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, miercuri, la finalul şedinţei BPC al partidului, că pentru alegerile parlamentare candidaţii urmează a fi propuşi de filialele din teritoriu până pe 8 octombrie, urmând ca decizia finală asupra acestora să fie luată pe 15 octombrie.

Voicu a susţinut că la nivelul conducerii partidului au fost stabilite procedurile pentru desemnarea candidaţilor PNL pentru alegerile parlamentare.

“La nivel local filialele noastre până pe data de 8 (octombrie – n.r.), luni, îşi vor parcurge procedurile la nivel local privind propunerile de candidaţi care vor fi transmise către sediul central, iar procedurile la nivel naţional se vor încheia pe data de 15 octombrie, urmând ca depunerea candidaturilor să se facă într-un termen şi calendar agreat cu partenerii din USL”, a declarat Voicu, citat de Mediafax.

Vicepreşedintele PNL a fost întrebat care este situaţia din Bucureşti, precum şi dacă preşedintele partidului, Crin Antonescu, s-a decis în ce colegiu va candida.

“Nici repartizarea colegiilor nu este încă un lucru finalizat, se va închide cel mai probabil în această seară, iar după aceea putem discuta şi despre opţiunile unor persoane, chiar fie şi a preşedintelui partidului pe un anumit colegiu sau nu”, a spus Voicu.

De asemenea, el a menţionat că pentru evenimentul de lansare a candidaţilor USL pentru parlamentare din 17 octombrie este luată în calcul ca loc de desfăşurare inclusiv Arena Naţională. Voicu a susţinut că la eveniment vor lua parte “nişte zeci de mii bune” de simpatizanţi.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns