Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Noi reglementări privind Codul de Procedură Fiscală

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 691/08.10.2012, a fost publicată Legea nr. 162/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2012 a fost completat Codul de Procedură Fiscală cu un nou titlu „Cooperarea administrativă în domeniul fiscal” ale cărui prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2013.

 

Titlul cuprinde reglementări privind sfera de aplicare, schimbul de informaţii cu alte state membre UE, cooperarea administrativă prin efectuarea de controale simultane, cereri de notificare, condiţiile cooperării administrative, obligaţiile reciproce, formularele utilizate.

Potrivit Legii nr. 162/2012, prevederile art. 109 indice 12 „Sfera de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii” din noul titlu vor intra în vigoare începând 1 ianuarie 2015.

De reţinut! Conform aceleiaşi legi, certificarea declaraţiilor fiscale anuale, formular 101, „Declaraţie impozit pe profit”, ale contribuabililor persoane juridice de către un consultant fiscal, potrivit art. 83 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2014.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns