Conducerea PNL a decis începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG, condus de George Becali, şi PNŢCD – aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.
Antonescu a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, George Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL pentru a candida.
Liderul PNL a spus că au existat opinii în conducerea PNL împotriva acestor negocieri, dar în final decizia a fost în unanimitate, relateaza Mediafax.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga.
Fii primul care comentează