Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Pavajul din centrul Sătmarului se scufundă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    “Foarte multă lume circulă zilnic prin Centrul Nou al Sătmarului, spunea deunăzi Makara Istvan, domiciliat în reşedinţa de judeţ, cititor al ziarului nostru. Am convingerea că prin Piaţa 25 Octombrie circulă inclusiv aleşii locali. Mă surprinde că aceştia nu văd lucruri importante.

Desigur, în zona centrală ar fi multe de văzut şi chiar de remediat, dar se pare că cei care au obligaţii în acest sens uită să-şi facă treaba. Poate că aceste persoane preferă să ia decizii din birou fără a mai ieşi pe stradă, păcat. Unele lucruri pot fi remediate fără prea mulţi bani dacă există implicare şi spirit gospodăresc.

La mai puţin de 100 de metri de Primăria Satu Mare, în faţa unei cunoscute bănci, pavajul, dar mai ales stratul pe care este aşezat acesta a obosit. Cu alte cuvinte, acel pavaj este tot mai denivelat şi pare să se scufunde.

Mă întreb dacă cineva din factorii de decizie în Sătmar se va încumeta să  solicite luarea unor măsuri menite a reface acel pavaj. Îmi imaginez că nu este vorba despre cheltuieli foarte mari, dar cine ştie? Poate tocmai de aceea nu se lucrează la reparaţii”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

„Şcoala pentru părinţi” – proiect de prevenire a abuzurilor asupra copiilor

Joi, 4 octombrie, cu începere de la ora 10, în seria activităţilor educative din cadrul proiectului „Şcoala pentru părinţi”, proiect derulat de Creşa Socială „Prichindelul” Satu Mare -din cadrul S.P.A.S. Satu Mare, jandarmii sătmăreni au desfăşurat o activitate de prevenire a delincvenţei. Aceştia au răspuns invitaţiei coodonatoarei creşei, psiholog Liliana Fabian şi a directorului executiv al Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, Doina Văsuţ.