Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Premierul Ponta, primit la Elysee de preşedintele Franţei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Victor Ponta a fost primit joi la Paris de preşedintele francez Francois Hollande, cu care a discutat despre relansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa, încheiat prima dată în 2008, precum şi despre aderarea ţării noastre la Schengen.
Şeful guvernului român a fost întâmpinat în faţa Palatului Elysee de preşedintele francez.

În afară de convorbirile vizând acceptarea în spaţiul Schengen şi Parteneriatul Strategic, Victor Ponta a declarat că îi va transmite lui Hollande şi un mesaj comun – din partea Guvernului a preşedintelui Traian Băsescu – despre sprijinul României în intervenţia din Mali.

“Am discutat un singur lucru, care ţine de o atribuţie ce îi revine şi preşedintelui, nu doar primului-ministru, pentru că mâine (joi, 21 februarie, n.n.) o să discut aici, la Paris, 98% din probleme, probleme care ţin de Guvern şi, de aceea, eu mă văd cu preşedintele şi cu primul-ministru. Dar am discutat şi o problemă care ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), cea referitoare la sprijinul pe care România l-a dat şi ar putea să îl dea Franţei în intervenţia din Mali. După cum ştiţi, a fost această discuţie şi pe ordinea de zi a CSAT şi practic mesajul pe care îl transmit mâine preşedintelui Franţei pe această temă este un mesaj comun, nu doar al meu, ca prim-ministru, ci şi al preşedintelui. Celelalte lucruri pe care le discutăm ţin de competenţa Guvernului şi tocmai de aceea le am mâine pe agendă”, a precizat premierul, citat de Agerpres.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a discutat, pe 5 februarie, despre participarea României la misiunea Uniunii Europene de instruire în Mali în anul. Ţara noastră ar urma să trimită zece militari în zonă.

“Am reiterat că suntem o ţară francofonă şi francofilă şi că toate proiectele importante pentru viitorul celor două ţări şi al Europei le putem desfăşura şi gândi împreună. Este o relaţie specială, care durează de foarte mult timp şi care acum are absolut toate condiţiile pentru a se dezvolta în continuare în plan politic, economic şi al politicii şi noii viziuni asupra Europei de care Uniunea Europeană are nevoie”, a spus Ponta, într-o scurtă declaraţie de presă, după întâlnirea cu președintele Franței.

Premierul a adăugat că este sigur că în urma discuţiei cu preşedintele Franţei, precum şi în urma întâlnirilor programate cu prim-ministrul francez şi reprezentanţii companiilor franceze prezente în România, direcţia în care va merge relaţia franco-română, “axa Paris-Bucureşti”, de care a fost nevoie şi de care va fi nevoie în continuare, va fi în folosul ambelor ţări.

Alte subiecte pe care şeful Guvernului ar urma să le abordeze la Paris vizează scandalul cărnii de cal etichetate greşit ca fiind de vită şi reinserţia romilor în Franţa.

După discuţia cu preşedintele Hollande, Victor Ponta va avea o întâlnire şi cu premierul francez Jean-Marc Ayrault, precum şi cu reprezentanţi ai celor mai importante companii franceze.

Ultimul şef al Guvernului român primit la Elysee a fost Adrian Năstase, care s-a întâlnit în aprilie 2004 cu preşedintele de atunci al Franţei, Jacques Chirac.

 

 

Parteneriatul strategic, prelungit cu 5 ani

 

 

Premierul Victor Ponta şi omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, au semnat joi, la Paris, “foaia de parcurs” pentru relansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa.

 
Parteneriatul strategic dintre cele două state a fost încheiat în 2008 pentru o perioadă de cinci ani, urmând ca valabilitatea lui să fie extinsă cu perioade succesive de cinci ani, scria Agerpres.

În septembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că Parteneriatul strategic al României cu Franţa nu şi-a atins parametrii de funcţionalitate şi dădea asigurări că se va implica, alături de Guvern şi Ministerul român al Afacerilor Externe, pentru a obţine rezultate pozitive.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară că îşi propune ca vizita pe care o efectuează în Franţa să fie “un moment important”, în care relaţia bilaterală să fie repornită.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns