Asculta acest articolPrimenirea clasei politice este un proces lung și anevoios. Modificările legii electorale, introducerea votului uninominal, înființarea DNA și ANI, nu în ultimul rând presiunile președintelui justițiar Traian Băsescu, alternanțele la guvernare, nu au reușit să scape România de acuzația de corupție. Dacă nu scăpăm de această etichetă se mai poate vorbi despre o nouă clasă politică, de o nouă mentalitate?
Tânăra generație de politicieni este la fel de coruptă ca vechea generație formată în comunism. Sau poate chiar mai predispusă la acte de corupție, fiind mai bine pregătită și tânjind după un mod de viață luxos. Atunci, pe bună dreptate, revine istorica întrebare: Ce-i de făcut?
Din cauza crizei prelungite accentul s-a pus mai mult pe probleme de natură economică. PDL-ul a tăiat salariile, însă a încurajat și corupția. USL a venit cu promisiunile de a reîntregi salariile. În plan economic nu prea ne aducem aminte să se fi lăudat că va tăia cheltuielile. Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a anunțat tăierea cheltuielilor bugetare pentru ministere și servicii cu 15%.
Este un procent foarte mare. Nu este exclus însă ca suma cheltuită cu lejeritate prin instituțiile statului, transformată în mită dată sau luată, să fi fost mai mare de 15%. Poate că este vorba despre tăierea banilor de șmecherii și atunci nu este un lucru rău. În schimb, dacă este vorba despre bani care contribuiau la funcționalitatea instituțiilor, de bani care se întorceau în economie, având și o valoare socială, atunci lucrurile sunt grave. Tăierea lui Ponta de 15% va avea efectul tăierii lui Boc de 25%.
Ea se poate repercuta în economie pe de o parte, și în nivelul de trai pe de altă parte. Cu ce va fi mai blândă ultima tăiere? USL folosește un bisturiu mai fin, își anesteziază pacienții. Le dă mai mult circ când le ia din porția de pâine. Le-a oferit chiar și o victorie la fotbal, meciul Steaua-Chelsea, căzând ca o binecuvântare exact în ziua ședinței de guvern la care s-a decis măsura de austeritate radicală.
În acest context, total nefavorabil, se emit pretențiile de reformare a clasei politice. Este clar că un partid aflat la guvernare nu se poate reforma. Așadar, privirile se întorc înspre opoziție. În acest context s-a găsit PDL să intre într-o campanie electorală internă. Democrat liberalii sunt mai duri între ei decât au fost în campanie cu adversarii.
Tabăra Monica Macovei se autodefinește reformatoare. Susținătorii Elenei Udrea au convingerea că doar ea poate readuce PDL-ul în rândul partidelor mari. În sfârșit, Vasile Blaga este catalogat drept un politician uzat, predispus la compromisuri cu adversarii, ceea ce va face din PDL un partid de 6-10 procente ce se va lipi când de dreapta când de stânga pentru a accede la guvernare.
“Reformații” și “uzații” nu sunt o invenție de ultimă oră. Cele două categorii se regăsesc în toate partidele, doar că nu se văd tot timpul, ci doar atunci când izbucnesc luptele interne. Reformatori se găsesc, de bună seamă și în USL-ul ce ne guvernează acum, precum tot în interiorul său se găsesc și destui “uzați”. Problema este cum pot fi depistați. Până la urmă cine are ultimul cuvânt, reformatorii sau uzații?
Pe mâna cui ne lăsăm? Cei de la vârful partidelor, supra-expuși, pot fi mai ușor puși într-o categorie sau alta și tratați ca atare. Ce ne facem însă în teritoriu? În județe care sunt băieții buni, reformatorii, și care sunt băieții răi și uzați? Cine desparte neghina de grâu?
