Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Reuniune istorică: Papa Francisc se întâlneşte sâmbătă cu Benedict al XVI-lea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Doi bărbaţi în alb, un papă în exerciţiul funcţiunii şi un papă emerit, se întâlnesc sâmbătă la reşedinţa pontificală de vară din Castel Gandolfo, la sud de Roma, acesta fiind un moment inedit în istoria Bisericii Catolice, care se confruntă cu numeroase provocări.

La zece zile de la alegerea sa, papa argentinian merge cu elicopterul, sâmbătă la prânz, în acest sat în care Joseph Ratzinger s-a retras în linişte şi rugăciune de la demisia sa, la 28 februarie.

În pofida curiozităţii pe care o generează această întâlnire istorică, Vaticanul a prevăzut să comunice puţine informaţii. Ceea ce îşi vor spune papa emerit, în vârstă de 85 de ani, şi succesorul său cu nouă ani mai tânăr, va rămâne un secret.

Vaticanul a anunţat ora la care va sosi papa (13.15 ora României) dar nu şi cea la care va pleca, semn că cei doi vor să îşi acorde suficient timp. Ei vor lua prânzul împreună, relateaza Mediafax.

Subiectele nu lipsesc pentru Biserică: “noua evanghelizare”, persecuţiile împotriva creştinilor, reforma Curiei, contestaţiile, scandalurile băneşti şi sexuale, în special teribilul scandal privind abuzurile sexuale împotriva copiilor.

Potrivit presei italiene, Benedict al XVI-lea ar fi redactat un memorandum de 300 de pagini pentru succesorul său.

Cei doi ar urma să discute despre “Vatileaks”, dosarul scurgerii de documente confidenţiale, în privinţa căruia cardinalii la pensie au desfăşurat o anchetă paralelă şi au redactat un raport care nu a fost transmis decât noului papă.

Înainte de a demisiona, Benedict al XVI-lea a dat asigurări în privinţa “supunerii sale necondiţionate” faţă de viitorul papă şi că se va retrage din lume, fără să mai aibă o viaţă publică.

De la alegerea sa, Jorge Bergoglio i-a telefonat de două predecesorului său, ultima dată marţi, cu ocazia zilei de Sfântul Iosif, care a fost chiar ziua în care a fost întronizat.

Vaticanul a declarat că papa emerit, care locuieşte la Castel Gandolfo cu patru laici consacraţi “Memores Domini” care îl serversc, a privit la televizor alegerea succesorului său şi slujba inaugurală.

Cei doi bărbaţi se cunosc de multă vreme: la conclavul din 2005, Jorge Bergoglio a fost principalul contracandidat al lui Joseph Ratzinger şi reprezenta o orientare mai deschisă şi socială printre cardinali. Dar el a preferat să se retragă din cursă.

Ei au temperamente profund diferite: Joseph Ratzinger este rezervat în faţa mulţimii, în timp ce Jorge Bergoglio este spontan, merge în întâmpinarea oamenilor şi caută să limiteze la maxim onorurile care înconjoară un papă.

Joseph Ratzinger, din respect faţă de tradiţie, din lipsă de spontaneitate şi fără îndoială pentru că nu îi place inovaţia şi nu are încredere în tot ce este spectaculos, nu a improvizat decât foarte rar.

Totuşi, Jorge Bergoglio a păstrat moştenirea predecesorului său condamnând “dictatura relativismului”, vineri, în faţa diplomaţilor.

În aproape toate discursurile sale, el s-a referit într-o manieră sau alta la Benedict al XVI-lea: modalitate de a spune că, chiar dacă a adoptat o schimbare radicală de stil, există o continuitate în doctrină.

În privinţa problemelor sociale, de exemplu, Joseph Ratzinger şi Jorge Bergoglio împărtăşesc poziţii conservatoare, fie că este vorba despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex, fie de avort sau eutanasie – atingeri aduse “creaţiei” pentru Biserica Catolică.

Popularitatea extremă de care se bucură Francisc dă naştere regretului pentru unele figuri de la Vatican, care consideră că este nedrept faptul că populaţia pare deja să-l fi uitat pe papa german.

Când se va instala, în mai, în fosta mănăstire de pe colinele Vaticanului, papa emerit va fi la doar câţiva paşi de birourile lui Francisc. O învecinare inedită şi delicată va începe atunci, iar cei doi se vor putea întâlni în grădinile micului stat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns