La această oră în Bucureşti şi judeţul Ilfov se desfăşoară peste 80 de percheziţii. Poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate – I.G.P.R., sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 46 de percheziţii la locuinţele unor suspecţi, precum şi la sediile a 42 de societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
“Se reţine că 5 membri ai grupării, cu vârste cuprinse între 29 şi 45 de ani, au obţinut beneficii financiare substanţiale din efectuarea de operaţiuni de import mărfuri (cu predilecţie legume – fructe) din spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate,” se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Activitatea infracţională a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat prin eludarea plaţii taxelor şi impozitelor aferente acestor operaţiuni comerciale – TVA şi impozit pe profit.
Din cercetări a reieşit că, în decurs de 3 luni, numai prin 2 dintre aceste societăţi comerciale s-au derulat peste 200 de importuri, existând indicii că operaţiunile comerciale nu au fost evidenţiate în contabilitatea firmelor.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi D.I.I.C.O.T. efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire/sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Fii primul care comentează