Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sever Voinescu: PDL va plăti scump faptul că s-a debarasat de Băsescu

Sever Voinescu: Povestea cu excluderile denotă un fel de lipsă de inteligență cronică
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sever Voinescu: Foarte mulţi nemulţumiţi din PDL vor adera la Mişcarea Populară
Sever Voinescu: Foarte mulţi nemulţumiţi din PDL vor adera la Mişcarea Populară

Fostul vicepreşedinte al PDL Sever Voinescu a declarat pentru Mediafax că foarte mulţi dintre membrii PDL nemulţumiţi în prezent de conducerea partidului se vor alătura Mişcării Populare pentru Traian Băsescu, iar “PDL va plăti astfel scump eroarea de a se fi debarasat” de şeful statului.

 

“Înţeleg foarte bine de ce a apărut, înţeleg foarte bine ce vrea, însă eu personal nu am niciun plan legat de Mişcarea Populară decât aceea de a-i privi evoluţia cu simpatie în viitor. Din punctul meu de vedere, transformarea în partid a fundaţiei era absolutprevizibilă, n-am înţeles bine de ce la început cei care au fondat această fundaţie au jucat pentru câteva zile piesa apolitismului şi a civismului pur. Nu a prins, evident, pentru că de la bun început a fost o mişcare politică şi trebuia asumată ca atare, şi mă bucur că acum s-a întâmplat acest lucru”, a declarat duminică Voinescu pentru Mediafax.

Fostul vicepreşedinte al PDL a spus că, în opinia sa, foarte mulţi dintre membrii PDL nemulţumiţi de actuala conducere a partidului se vor alătura Mişcării Populare.

“Cred că foarte mulţi oameni care în momentul ăsta sunt nemulţumiţi de actuala conducere din PDL vor căuta un loc în această construcţie nouă. PDL va plăti astfel scump eroarea de a se fi debarasat, de a se fi depărtat brutal de Traian Băsescu. A fost o eroare strategică pe care poate o pot înţelege din punct de vedere psihologic, dar care nu are niciun fel de raţiune politică, şi PDL va plăti lucrul ăsta, ceea ce mă doare. Actuala conducere a PDL este suficient de laşă să spună, când rezultatele acestei direcţii anti-Băsescu vor fi evidente, că nu a fost din vina ei şi că aşa a vrut poporul sau partidul. Adică mă aştept şi la momente penibile în următorii ani în explicarea eşecului PDL”, a mai afirmat Voinescu.

 

El a mai precizat că înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară este o reacţie la un “drum înfundat şi aberant pe care a pornit-o PDL”.

Voinescu a mai afirmat că nu se va implica în fondarea noului partid.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat sâmbătă pentru Mediafax că înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară e o reacţie de alternativă la un “PDL care este leşinat”, iar dacă în această formaţiune se vor reuni suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL îşi menţine linia actuală, se va alătura Mişcării.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns