Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Privatizarea Poştei Române înregistrează un prim eșec

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Niciun potenţial investitor nu a cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Companiei Naţionale Poşta Română, până marţi, la expirarea termenului, a declarat directorul general al companiei, Ion Smeeianu, într-o conferinţă.

 

“Până în acest moment nu a fost niciun investitor”, a spus Smeeianu, citat de Mediafax.

Potenţialii investitori interesaţi să participe la privatizarea Poştei au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante, după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).

“ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informaţională”, au declarat agenţiei MEDIAFAX, săptămâna trecută, surse din companie.

 

În total, compania are în prezent obligaţii fiscale ce depăşesc 240 milioane de lei.

Acţionarii Companiei Naţionale Poşta Română sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.

Poşta este cel mai mare operator de profil şi are o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.

Compania avea la sfârşitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariaţi scăzuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Bugetul Poştei Române pentru acest an prevede venituri totale de 1,26 miliarde de lei şi profit zero.

În prezent, Poşta are circa 32.000 de angajaţi. Compania nu a prezentat datele financiare pentru 2012.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns