Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Morar, Pivniceru şi Dorneanu au depus jurământul de învestitură la CCR

Daniel Morar a fost numit la CCR de președintele Băsescu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Daniel Morar a fost numit la CCR de președintele Băsescu
Daniel Morar a fost numit la CCR de președintele Băsescu

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au depus luni, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale, în faţa şefului statului, Traian Băsescu, şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.

 

 
La ceremonie au luat parte şi ceilalţi membri ai CCR şi consilieri prezidenţiali şi de stat.

Daniel Morar a fost numit judecător CCR de preşedintele României, Mona Pivniceru, din partea Senatului, şi Valer Dorneanu a fost desemnat de Camera Deputaţilor.

Aceştia îi vor înlocui pe Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Aspazia Cojocaru, cărora le-a expirat oficial mandatul în data de 8 iunie.

În anul 2016 va expira mandatul actualului preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, numit judecător la Curte de preşedintele României în 2007, al lui Valentin-Zoltán Puskás, numit de Senat (2007) şi al lui Tudorel Toader, numit de Camera Deputaţilor (2007), iar în 2019 al lui Petre Lăzăroiu, numit de preşedinte (2010), al Iuliei Motoc, numită de Senat (2010) şi al lui Mircea Ştefan Minea, desemnat de Camera Deputaţilor (2010).

Potrivit Constituţiei, CCR se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani.

CCR se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit: trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Judecătorii de la Curtea Constituţională sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.

Ei trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Înnoirea Curţii cu o treime din numărul judecătorilor are loc din trei în trei ani, potrivit art. 142 alin.(5) din Constituţie şi art.5 alin.(3) din legea organică a CCR.

Potrivit articolului 7 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, Curtea are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de preşedintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin niciun candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi. Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns