Sâmbătă de la ora 11.00
În a doua etapă a Ligii a II-ala fotbal, FC Olimpia va evolua în deplasare, la Reșița, contra echipei Metalul, echipă ajunsă în al doilea eșalon printr-o inginerie patentată de Federație. Dar asta ne interesează mai puțin. Important ar fi ca formația sătmăreană să se întoarcă acasă cu punct sau puncte din deplasarea de la Reșița, obiectiv fixat de conducerea clubului pentru acest meci.
Lotul Olimpiei a ajuns la Reșița încă de joi seara iar ziua de vineri a fost rezervată unui antrenament tactic și relaxarii. Iar după cum ne-a declarat secundul Ioan Dragomir, băieții par a fi motivați și sunt gata de luptă pentru a-și atinge obiectivul. Chiar dacă sunt mici probleme de sănătate, toată lumea va fi aptă de joc la ora meciului și dornică de a realiza un meci bun.
Probabil că formația de start nu va fi diferită prea mult de cea din prima etapă când Olimpia a terminat la egalitate, 1-1, cu FC Universitatea. Dar nu se știe, pentru că, nu de puține ori, Tiberiu Csik a folosit un “11” diferit în funcție de locul meciului, acasă sau în deplasare. Și acum are de unde alege pentru că a dus cu el un lot de 20 de jucători.
De cealaltă parte, Metalul pare a fi o echipă bună așa cum s-a văzut și din transmisia televizată a meciului cu ASA Tg. Mureș din prima etapă, scor 0-1. Așa că sarcina Olimpiei va fi extrem de dificilă iar, după părerea noastră, meciul este deschis oricărui rezultat.
Formațiile probabile:
– Metalul Reșița: Pascal – Tomozei, Plecaniuc, Apostol, Vătăjelu – Neagoe, Breşneni – Potoceanu, Stoica, Szabo – Enciu. Antrenor: Alexandru Pelici
– Olimpia Satu Mare: Şuta – Munteanu, Bălău, Ene, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Swarczkopf, Zsiga, Bujor, Lemac (Roghină).
Partida va începe la ora 11 și fi arbitrată de Flavius Roşu (Timişoara) ajutat de Raul Ghiciulescu (Lugoj) și Cîmpeanu Petrică (Cluj). Observator de arbitri este Marian Ezaru (Craiova) iar cel de joc a fost desemnat Dorel Cura (Arad).
Programul etapei:
– CSM Vâlcea – FC Bihor
– CS Mioveni – Alro Slatina
– Gloria Bistrita – Minerul Motru
– UTA – ASA Tg.Mureș
– FCU Craiova – CSU Craiova
– Metalul Reșita – FC Olimpia
6 comentarii
hai OLI un punct e bun.
V-ati luat saci sa va puneti golurile primite?
Resita-Olimpia 2-2 dubla LEMAC
este o problema mare k arbitrul este din timisoara si ala 100% o sa tina cu resita! asa k dk jucam bn tot no sa ajunga pt k arbitrul o sa baga el mana in meci. de castigat no sa castigam dar sper k cu un egal venim aksa, dar minge i rotunda nu se stie niciodata! Hai OLI !!
nu mai stati cu mentalitatea (apoi un egal ne convine ) !!! jucati cu oameni nu cu extraterestri ?alo trezitiva !!! se poate sunt si ei oameni. hai olimpia !!!.ptr tibi indeamnai la vitorie pe baieti. hai oli !!! reprezentati satu-mare
Se poate si o victorie,trebuie atacati din primul minut, asteptarea nu-si are rostul.Sunt 90 de minute trebuie jucate minut cu minut. Haideti ca se poate!