Asculta acest articolÎn USL a început o competiție acerbă între copreședinți. După un an și ceva de la alegerile locale și la peste zece luni de la parlamentare se simte nevoia unui lider informal. Lipsa unei singure voci autoritare creează situații hilare. Trebuie să existe unul care nu poate fi contrazis, chiar dacă greșește. În fața lui Adrian Năstase întotdeauna ultimul cuvând îl avea Ion Iliescu. În fața lui Traian Băsescu, premierul Emil Boc recunoștea că albul este negru și negrul este alb, dacă așa zice șeful. Nu este cazul copreședinților. Egali în USL, Crin Antonescu și Victor Ponta sunt deja în competiție. Unul dintre ei trebuie să aibă ultimul cuvânt. Numai că ei se contrazic aproape pe fiecare subiect. Nu neapărat din vina lor, ci pentru că partidele lor se află în competiție. În 2013 nu se mai poate face politică așa cum se făcea în 2012. Parte din cauza alegerilor europene, la care PSD și PNL candidează separat, dar și din nevoia de supraviețuire a fiecărui partid.
Frate, nefrate brânza-i pe bani. Aliat, nealiat, brânza politică este pe voturi. După modelul de la vârf, în teritoriu PSD și PNL se bat pentru fiecare palmă de teren, se bat pentru cea mai mică funcție. Lupta pentru imagine, pentru influență, va fi intensificată de regionalizare. Ca în cazul cuplului Antonescu-Ponta, și în teritoriu nu pot coexista doi lideri pe scaunul cel mai înalt. Și în teritoriu liderul informal va avea ultimul cuvânt. Vremea romantismelor a trecut chiar și pentru USL. Ultimele evenimente plasează cele două partide pe poziții diferite. Roșia Montană despică pur și simplu în două USL. Antonescu a mizat pe demonstranții ecologiști. Și Ponta înclina spre ecologie, dar s-a repliat, s-a dovedit mai pragmatic. Maidanezii, de asemenea, pun USL în fața unei alegeri. Vreo 30 de senatori, în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu, au atacat legea eutanasierii la CCR. Este și asta o mică ruptură în unitatea USL. Nu este exclus ca și în teritoriu, PSD și PNL să se situeze pe poziții diferite atât pe tema exploatării de la Roșia Montană, cât și pe tema eutanasierii. Mai mult decât la centru, în teritoriu apar mai multe probleme. Multe și poate mărunte, dar esențiale pentru un top al partidelor. În funcție de rezolvarea lor se face clasificarea între partidele aflate la guvernare. Competiția este mama supraviețurii, dar este și născătoare de crize. Ele se vor succeda tot mai rapid pe măsură ce se apropie alegerile europarlamentare. Mai există însă un element care induce ideea de competiție. Este vorba despre decizia lui Traian Băsescu de a juca pe sfârșit de mandat cartea celui care nu mai are ce pierde. El redescoperă avantajele echidistanței față de toate partidele. Nu mai mizează în mod special pe o singură forță politică alegând să le atace pe unele sau să le ignore pe altele. Acest lucru îi obligă și pe cei doi copreședinți USL să intre în joc, nu ca un cuplu unit, ci fiecare pe contul lui, ca locomotive care tractează doar partidele, nu USL-ul.
Crin Antonescu a înțeles destul de târziu strategia lui Victor Ponta. Pe de altă parte organizațiile PSD au primit indicații precise, li s-a recomandat cum să obstrucționeze ascensiunea PNL. Încă nu s-a ajuns la punctul de la care nu există cale de întoarcere. PSD și PNL mai mult se testează reciproc, pentru a-și depista vulnerabilitățile. Victor Ponta spre deosebire de Crin Antonescu nu are un scop personal precis, cum ar fi candidatura la președinție, în schimb știe că trebuie să mențină PSD pe poziția de cel mai mare partid din România, cu riscul de a trezi invidia PNL. Competiția internă a demarat. Rămâne de văzut cum se va desfășura, ca o întrecere sportivă sau ca o bătaie de stradă. Pariază PSD pe mineri, iar PNL pe protestatari, pe societatea civilă? Iată o altă întrebare fundamentală.
