Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Școala din Halmeu la finala proiectului Perspective Sportive

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Federația Sportul pentru Toți a realizat Proiectul Perspective Sportive finanțat de M.T.S prin programul Pierre de Coubertin. Implementarea proiectului s-a realizat de către Asociațiile Județene Sportul Pentru Toți în colaborare cu Inspectoratele Județene Școlare și membrii filialelor Academiei Olimpice Române.

Scopul proiectului este dezvoltarea bazei de selecție prin identificarea elevilor cu aptitudini fizice deosebite, cu vârste cuprinse între 8-10 ani și orientarea acestora spre activități sportive de performanță.

Activitățile din cadrul proiectul au constat în efectuarea măsurătorilor antropometrice, organizarea unor competiții sportive bazate pe probe specifice – triatlon, promovarea sănătății prin mișcare. Probele sportive din cadrul triatronului au fost alergare de viteza – 30 metri, aruncarea mingii de oină, de pe loc și săritura în lungime de pe loc. În urma performanțelor realizate la faza județeană ordinea primelor 5 echipe a fost urmatoarea: Școala Gimnazială Halmeu, Gimnaziala Avram Iancu Satu Mare, Școala Gimnazială Livada, Școala Gimnazială Odoreu, Școala Gimnazială “Mircea Eliade” Satu Mare.

Județul Satu Mare face parte din Zona a 6-a alături de județele Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița. În urma performanțelor realizate la nivel de zonă, echipa Școlii Gimnaziale Halmeu a realizat cel mai mare punctaj , 695 puncte. Astfel și-au câștigat dreptul de-a participa în această perioadă, 4-9 noiembrie la finala pe țară care se desfășoară la Vălenii de Munte, județul Prahova.

În calitate de responsabil de zona al acestui proiect, președintele Asociației Județene Sportul Pentru Toți Satu Mare, prof. Adrian Meszaroș transmite cuvântul de mulțumire din partea secretarului general – Aurelia Suciu, înspectorul general – Mariana Roman, de la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, inspectorului de specialitate prof. Dumitru Petre pentru sprijin și colaborare. Ca număr de participare al școlilor, la acest proiect județul Satu Mare s-a situat pe primul loc cu un procent de 98.5% participare. Totodată, se adresează mulțumiri tuturor cadrelor didactice care s-au implicat, precum și voluntarilor.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. #depistarea şi indrumarea copiilor cu aptitudini spre cluburile sportive…bla…bla..# nu trebuie sa fie proiect ci intra in atributiile profesorilor de educatie fizica ( sau cel putin asa stiu eu ). ca nu se mai face nici educatie fizica si asta stim si se vede. ca nu mai sunt indrumati copiii spre sportul de performanta sau se ocupa cu alte pseudo sporturi unde jumatate devin campioni mondiali la 9-10 ani !!!! e alta poveste. ca multi dintre cei care predau educatie fizică ( 0 sa se supere pe mine) nici ei nu stiu ce predau, asta e dureros si se va vedea nu peste mult. noroc ca se mai nasc talente si au parinti rasariti care se ocupa de ele si mai sunt 2-3 fraieri de antrenori care pentru asta traiesc ca altfel….

Lasă un răspuns