Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Obiectivul “Antonescu preşedinte” poate fi atins fără PSD, declară liderul PNL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Crin Antonescu: PNL nu are datorii față de PSD
Crin Antonescu: PNL nu are datorii față de PSD

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Alexandria, că liberalii pot atinge şi singuri obiectivul alegerii sale ca preşedinte al ţării, menţionând că a discuta despre susţinerea sa în acest obiectiv de către PSD reprezintă, de fapt, a discuta dacă PSD are sau nu cuvânt.

Liderul PNL le-a spus delegaţilor reuniţi de la Teleorman pentru alegerea preşedintelui de filială, că le transmite ce le-a transmis şi social-democraţilor: “Sunt lucruri mai mari de făcut şi mai grele, pentru alea e nevoie de toţi. Asta cu Antonescu preşedinte, sper să nu fie nevoie, dar putem să o facem şi singuri”.

“Atunci când discuţia se poartă dacă PSD o să-l susţină pe Crin Antonescu la Preşedinţie sau nu, ceea ce înseamnă – nu ştiu de ce un lider PSD spune acest lucru – poate că nu-şi dau seama că asta înseamnă să discutăm dacă PSD are sau nu are cuvânt. Nu în faţa noastră, în faţa României”, a mai afirmat preşedintele PNL, citat de Mediafax.

De asemenea, el a admis că USL parcurge o perioadă de tensiuni, frământări şi îndoieli.

“Este o construcţie politică (USL, n.r.), un angajament dintre cele mai importante, la care PNL este parte. Fără îndoială, aşa cum am văzut cu toţii şi am constatat cu toţii, în ultima perioadă există tensiuni, există frământări, există declaraţii, există îndoieli, există exagerări…în orice caz nu este un moment foarte liniştit pentru USL (…) Primul lucru pe care îl cred este că PNL are obligaţia de a face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca USL să rămână, pentru ca USL să lucreze, pentru ca USL să-şi atingă toate obiectivele”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a precizat că liberalii nu au datorii faţă de PSD, toate obligaţiile asumate de PNL în raport cu PSD au fost respectate “întru totul până în acest moment”.

“Am avut şi avem de gând în continuare să avem un comportament ireproşabil ca parteneri în acestă coaliţie”, a mai precizat Antonescu.

“PNL şi-a ţinut până acum angajamentul faţă de parteneri, niciunul dintre noi nu am pus o secundă la îndoială şi nu am făcut economie de efort în timpul campaniei electorale şi după aceea pentru ca Victor Ponta să fie prim-ministru, pentru ca Guvernul din care facem parte şi pe care îl conduce aliatul nostru, colegul nostru Victor Ponta, să fie un Guvern puternic, pentru ca el să fie un prim-ministru puternic şi pentru ca obiectivele programului de guvernare, atât cât este omeneşte posibil, să fie urmărite şi atinse. Noi nu am pus niciodată la îndoială acest lucru, nici înainte de alegeri, nici după alegeri, şi nu-l punem până la capătul acestui angajament care este în anul 2016, la capătul unui ciclu electoral”, a mai afirmat liderul PNL.

El a făcut referire la declaraţiile din partea unor reprezentanţi ai PSD cu privire la candidatura sa la alegerile prezindenţiale ori posibila constituire a unui guvern din care să facă parte doar social-democraţii.

“PSD-ul e PSD-ul, ştim ce este PSD şi ştiam ce este PSD în momentul în care am încheiat această alianţă. Nu cred că, eventual cu excepţia celor foarte tineri dintre noi, nu ştiam că ne înhămăm la o treabă grea, ştiam foarte bine că ne aliem cu un partid foarte complicat de ţinut într-o alianţă şi cu care este dificil şi de negociat şi de urmărit respectarea negocierilor. Un partid puternic, un partid ambiţios, un partid cu fel şi fel de oameni. Aşadar, acesta nu e o scuză şi în momentul în care apar asemenea discuţii, din ce în ce mai complicate, din ce în ce mai grave, eu cred că noi, PNL, avem de făcut aceleaşi lucruri pentru că o spun clar: şi dacă USL rezistă acestor tensiuni, acestor provocări, acestor ameninţări, acestor intrigi şi dacă Doamne fereşte nu rezistă, PNL rămâne PNL, acelaşi”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a subliniat că partidul pe care îl conduce nu depinde de relaţia cu PSD.

“Eu cred că PNL în interiorul USL nu are alte lucruri de făcut decât cele care le-ar face şi dacă nu ar exista USL, pentru că atunci când s-a format USL, PNL şi-a declinat identitatea. A spus, pentru că totdeauna poate să spună, cine este şi ce vrea”, a mai apreciat Antonescu.
Preşedintele PNL a mai afirmat că partidul nu şi-a “diminuat sau nu şi-a pus în paranteze identitatea de partid de dreapta şi de partid care susţine în primul rând economia, mediul privat, proprietarul şi proprietatea”.

“Asta vom face înăuntrul sau în afara USL, asta voi face dacă PSD mă va susţine sau nu în candidatura pentru preşedinţia României, este o problemă PSD, nu a noastră. Problema noastră este să fim corecţi, consecvenţi, şi să facem noi atât cât ne stă în putinţă dreptate până la capăt şi România puternică”, a mai precizat liderul PNL.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns