1 Decembrie 1918 – Marea Unire a Transilvaniei cu Țara

Asculta acest articol

     Pe fondul instabilităţii politice instaurate după dezmembrarea Austro-Ungariei, naţiunile fostului imperiu îşi organizează propriile instituţii conducătoare, consilii şi gărzi naţionale, sperând că, prin intermediul acestora, îşi vor obţine dreptul la autodeterminare. Cele două forme tipice ale unei asemenea organizări au fost consiliile locale, care urmau să conducă administraţia locală, şi gărzile naţionale destinate a asigura ordinea publică, averea publică şi particulară.

În comitatul Satu Mare, ca, de altfel, în întreaga Transilvanie, ele reprezentau viitoarele instituţii de stat. În părţile sătmărene, numărul membrilor consiliilor naţionale era între 19-75 de persoane, în funcţie de mărimea localităţilor. În cele 71 de localităţi unde s-au înfiinţat consilii naţionale, s-au ales 914 membri. Din punct de vedere al reprezentării sociale sau al categoriilor sociale, 144 erau intelectuali (preoţi, învăţători, avocaţi, notari), 777 ţărani şi 10 din alte categorii (meseriaşi şi negustori). Se constată prevalenţa elementului ţărănesc, peste 80% din totalul membrilor. Cele 44 de gărzi naţionale, înfiinţate în tot atâtea localităţi, cuprindeau un număr de 751 membri, fiecare gardă având între 12-15 persoane. Ele erau conduse de subofiţeri sau ofiţeri români demobilizaţi de pe front sau de fruntaşi ai satelor.

Mişcarea naţională din Transilvania a culminat cu Marea Adunare Naţională, organizată în 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Participanţii sosiţi în număr mare din toate părţile Ardealului şi-au asumat dorinţa de a se uni cu România. Ca formă ideologică, adunarea s-a născut din însuşirea principiilor Wilsoniene care au legitimat mişcări naţionale în întreaga Europă Centrală şi de est a anului 1918.

La acest eveniment important au participat şi reprezentanţi ai sătmărenilor. Delegaţi desemnaţi cu drept de vot pentru Adunarea de la Alba Iulia au fost aleşi în adunările cercurilor electorale. Erau aleşi direct sau din iniţiativa proprie a localităţii. Din cei 81 de delegaţi aleşi pentru Adunarea de la Alba Iulia, identificaţi pe baza documentelor, 32 au fost ţărani, 18 au fost preoţi, 27 intelectuali, 2 meseriaşi şi 2 comercianţi. Se constată, şi în acest caz, prevalenţa elementului ţărănesc.
Reconstituirea momentului Adunării de la 1 Decembrie 1918 se poate face, în principal, prin intermediul memorialisticii şi al relatărilor de presă.

Ele pot fi sistematizate pe următoarele etape cronologice:
    •    drumul la Alba Iulia,
    •    ziua de 1 Decembrie, atmosfera în care s-a desfăşurat adunarea,
    •    percepţia scenariului adunării şi a liderilor politici şi naţionali.

Pentru ei, drumul spre Alba Iulia a început în dimineaţa zilei de 30 noiembrie. Până la gările din localităţile mai mari, el a fost parcurs cu căruţa. În gara şi în centrul oraşului Baia Mare s-au întâlnit oşenii, cei din jurul Careiului şi Satului Mare, plecaţi de acasă din 28 noiembrie, cu maramureşenii, cu cei din Chioar şi Sălaj. Trenul spre Alba Iulia era împodobit şi purta însemnele fiecărui judeţ sau ţinut: Ţara Oaşului, Sălaj, Marmaţia etc. De-a lungul drumului se ataşau noi vagoane, care cuprindeau delegaţii din alte judeţe. Pe tot parcursul călătoriei se cântau cântece patriotice. În gări, “trenul Unirii“ era aşteptat de populaţie cu drapele şi ovaţii”.

Traian Cavaşi, cel care a condus la Alba Iulia delegaţia plăşii de Satu Mare, notează “am pornit în dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1918 spre Baia Mare, având asupra noastră delegaţiile eliberate de Consilul Naţional din Satu Mare. La Baia Mare urmau să se întâlnească potrivit unui consemn tactic de securitate delegaţiile din partea de nord-vest a ţării: Satu Mare, Ugocea, Maramureş. Gara din Baia Mare era ticsită de români şi de membrii gărzii naţionale înarmate cu puşti şi mitraliere… Văzduhul răsuna de cântece naţionale”. De la Baia Mare, delegaţiile au pornit cu un tren special pe valea Someşului, înspre Cluj. Delegaţiile din sudul judeţului Satu Mare s-au întrunit la Tăşnad. La Jibou, cele două grupuri de delegaţi dinspre Baia Mare şi Tăşnad, s-au întâlnit şi, sub coordonarea lui George Pop de Băseşti, s-au îndreptat spre Cluj.

Ajunşi la Alba Iulia, delegaţii oficiali sătmăreni au intrat în sala de şedinţe, unde au luat parte la adunarea care a votat Rezoluţia Adunării Naţionale de Unire a Transilvaniei cu ţara mamă pentru toate veacurile. “În drum spre sala de şedinţă–notează Traian Cavaşi–ţineau ordine ţăranii înarmaţi cu puşti luate de la soldaţii germani din armata mareşalului Mackensen, care se retrăgea din România… Privind din cetate spre platoul unde mulţimea de români aştepta decizia Marii Adunări Naţionale, se vedea o pădure de steaguri tricolore româneşti. A fost o manifestare cum n-a mai fost niciodată în istoria poporului român”.

În topografia adunării s-au detaşat două elemente:
    •    sala Marii Uniri, “unde se vota şi se hotăra destinul politic al românilor transilvăneni”, privită ca un spaţiu plin de sacralitate, drept epicentru al adunării,
şi
    •    mulţimea care gravita în preajma acesteia şi care aştepta cu multă curiozitate să cunoască “hotărârile adunării delegaţilor principali”. Mulţimea era comasată, apoi, în jurul unei tribune improvizate, unde asculta cuvântările personalităţilor din prezidiul adunării, unde se comentau şi se explicau ideile proclamaţiei de unire şi a rezoluţiilor adoptate. Sătmărenii s-au grupat în jurul tribunei, unde vorbea episcopul greco-catolic de Gherla, dr. Iuliu Hossu.

Ideea unirii românilor transilvăneni cu România nu s-a născut în zilele lui octombrie, noiembrie, decembrie 1918. Ea a venit dintr-o veche istorie și a fost îndelung pregătită, în fața altarelor, prin glasul unor vrednici preoți și dascăli ai mulțimii, prin cuvântul rostit și scris al marilor profesori și cărturari ai școlilor din timpurile de mari încercări ale veacurilor trecute.

Mulțimea prezentă la Alba Iulia, în ziua în care s-a hotărât Unirea cea Mare nu era o masă amorfă de oameni veniți la o chemare din ajun, care nu știau nici pentru ce au venit și nici ce vor. Dimpotrivă, în Sala Marii Uniri, pe Câmpul lui Horea, pretutindeni, în oraș și în afara orașului, românii au fost pe deplin conștienți pentru ce au venit.

Cine era la Alba Iulia? Erau peste o sută de mii de români, în frunte cu preoții și învățătorii satelor, conducătorii consiliilor naționale românești, puternicele focare ale vieții politice românești din preajma Marii Uniri și care, de fapt, au pregătit-o în conștiințe și au pus-o în practică în zilele lui noiembrie. Erau la Alba Iulia și în Sala Marii Uniri episcopi și vicari, preoți și învățători, oameni de cultură și oameni politici. Au venit toți în fruntea poporului, pentru ca împreună să culeagă roadele iubirii de Neam și Credință semănate în Biserici și în Școlile Noastre.

Vestea împlinirii Marii Uniri a fost răspândită în sate și orașe de toată pleiada de preoți și dascăli, de intelectualitatea de alte profesii din Transilvania. Pe vreme rea sau bună, tineri și mai puțin tineri, au străbătut, în plină toamnă, câmpia, dealurile și munții ca să ducă mai departe această bucurie. Au găsit pretutindeni oameni îmbrăcați în haine de sărbătoare, gata să participe la Marele Praznic Național de la 1 Decembrie 1918.
Ecoul a fost cel așteptat. Cetatea a fost plină de oameni veniți, fără sa-i poată opri nici omătul așternut în calea lor, nici gerul ce le brăzda fețele. Oamenii satelor din întreaga Transilvanie au fost prezenți în număr impresionant. Au venit în frunte cu preoții și învățătorii lor, purtând cu toții tricolorul românesc pe piepturile lor, iar în inimii dorința fierbinte de a se uni cu ”Țara”.

Ca un omagiu adus membrilor Bisericii, care s-au implicat în realizarea Marii Uniri, Muzeul Județean Satu Mare vernisează în data de 1 Decembrie 2013, ora, 10,30, la sediul Muzeului de Artă, P-ța Libertății, nr. 21, expoziția ”Marea Unire și Biserica”. Sunt figuri de preoți din Satu Mare, dar și din întreaga Transilvanie, care și-au închinat activitatea pentru făurirea idealului național român.
Paula Virag

Note:
 1. Viorel Ciubotă, Op. cit., p. 112-133.
 2. Viorica Bilț Ursu, Lupta populației din județul Satu Mare, în Satu Mare – Studii și Comunicări, 1969, p. 154.