Asculta acest articolNu s-a pus niciodată în mod serios problema monarhiei în România după căderea comunismului. Revenirea Regelui Mihai în țară a fost unul dintre cele mai grandioase evenimente petrecute după decembrie 1989. Cu toate acestea un autentic curent monarhist nu s-a creat. Românii au demonstrat că le place să-și aleagă președintele, sau mai exact le place spectacolul iscat de candidați. Este mai mult ca sigur că în ciuda respectului pe care îl poartă familiei regale nu se va ajunge niciodată la un referendum privind forma de guvernământ, respectiv trecerea de la republică la monarhie. Regele va rămâne un frumos simbol în jurul căruia se țese un controversat fir al istoriei. Ziua de 30 decembrie 1947 a marcat data trecerii defitinive a României în rândul țărilor sovietizate. Că regele Mihai a abdicat sub amenințarea pistolului sau la înțelegere, rămâne de asemenea un mister, cu toate că Majestatea Sa în numeroase interviuri a lăsat să se înțeleagă că nu a plecat de bunăvoie din țară.
Monarhia, dar în mod cu totul special Regele Mihai, fiindu-i dat să fie contemporan cu președinții post -comuniști, rămâne un punct de reper față de aceștia. Fiecare președinte, și nu au fost decât trei în cei 24 de ani, a avut o relație specială cu cel alungat din țară exact acum 66 de ani. Ion Iliescu, cel din anii ’90, a continuat linia comuniștilor de după al doilea război mondial. El a abordat monarhia în stil kominternist iar pe rege ca pe un dușman al poporului. Ca emanat al revoluției și cel mai popular politician, a reșit să imprime în rândul opiniei publice o idee pe cât de simplă pe atât de nefastă, anume că regele vine în țară să-și recupereze averea. Primul președinte ales a continuat politica bolșevică față de casa regală, schimbându-și optica din considerente politice în mandatul 2000-2004.
Emil Constantinescu, primul șef de stat provenit din opoziția democratică a reușit într-o anumită măsură să restabilească adevărul, însă nu s-a manifestat ca un susținător fervent al monarhiei. S-a caracterizat printr-o anumită decență față de Regele Mihai, însă cu anumite rezerve greu de explicat din partea unui om care provenea dintr-un partid monarhist, PN|CD.
Un autentic monarhist a fost Corneliu Coposu. Liderul țărănist, fondatorul CDR, nu a avut instrumentele necesare pentru a crea un puternic curent monarhist. De altfel și singurul partid declarat monarhist, PN|CD, practic a dispărut de pe scena politică.
Actualul președinte s-a remarcat printr-o totală lipsă de respect față de casa regală. Prietenia lui cu așa-zisul prinț Paul Lambrino pare să fie doar o formă de afișare a disprețului, probabil și a inculturii, față de regele Mihai. Ieșirile sale, criticate până și de susținători, au făcut multă vâlvă. Cu atât mai mult, se pare că a crescut simpatia față de rege, dar nu îndeajuns pentru a declanșa un referendum privid forma de guvernământ.
Pentru ultimul candidat prezidențial, Crin Antonescu, regalitatea nu reprezintă un subiect demn de a fi discutat. Ca președinte al comisiei de modifcare a Constituției, nu a pus în discuție problema formei de guvernământ. Cu toate acestea este departe de a se comporta ireverențios față de fostul șef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Nu putem cu această ocazie să nu observăm un fenomen deosebit de îngrijorător. Sunt în viață patru șefi de stat, regele Mihai, președinții Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, între care nu există o minimă relație. Se adună la un loc pensionarii, pescarii, homosexualii, în timp ce patru oameni care au condus România, în mâinile cărora a stat vremelnic soarta României nu se pot aduna la o singură masă. Adevărata abdicare a României este lipsa de continuitate, lipsa de solidaritate pentru un ideal comun. România a abdicat de la principii.
