Asculta acest articol
Dacă la Satu Mare spectacolul de Revelion al trupei maghiare de teatru a fost o clasică operetă din ţara vecină, “Fekete Peter”, trupa Teatrului Szigligeti din Oradea a ales pentru acest tradiţional moment al stagiunii o piesă italiană savuroasă, jucată pentru prima oară în România.
În urma unui acord de reciprocitate cu Trupa Harag Gyorgy, spectacolul “Caviar şi linte” lansat la Oradea în preajma Anului Nou a intrat în abonamentele obişnuite ale Teatrului de Nord, având o primă serie de patru spectacole la finalul săptămânii trecute. La primul dintre acestea, cel de vineri, am asistat şi noi. După reacţia publicului, se pare că alegerea a fost foarte inspirată.
Zăpăceli şi încurcături în stil italian
Giulio Scarnicci şi Renzo Tarabusi au scris mai multe scenarii teatrale şi cinematografice de mare succes în Italia anilor ‘50-’60 ai secolului trecut. De textele lor dinamice, pline de surprize şi umor, s-a legat în special succesul unui cuplu comic foarte îndrăgit în Peninsulă: Ugo Tognazzi şi Raimondo Vianello. Multe dintre filmele produse în acei ani s-au putut vedea pe canalele trustului Mediaset, când acestea erau difuzate la Satu Mare prin cablu.
“Caviale e lenticchie”, titlu care preia o metaforă pusă în gura personajului principal, a fost scrisă în 1956 şi făcută celebră de actorul Nino Taranto, care a fost şi starul versiunii de televiziune difuzate de RAI în 1960. Succesul piesei în Italia s-a datorat atât indiscutabilei doze de umor şi lovituri de teatru, cât şi mesajului social, într-o vreme în care tensiunea dintre aristocraţi şi burghezi, pe de o parte, şi pătura săracă a societăţii, pe de alta, era o temă recurentă într-o ţară foarte frământată din punct de vedere politic. Falia creată între bogaţi şi săraci, sugerată indirect prin titlu de cei doi autori, o experimentează în aceşti ani lumea întreagă şi, parcă mai mult ca în alte locuri, România. Şi la noi, demni urmaşi ai Romei ce suntem (cu veşnicele fricţiuni între patricieni şi plebei cu tot), un personaj ca Leonida Papagatto, mic escroc plin de inventivitate care îşi poartă familia într-o farsă din care cu greu află o ieşire, este des întâlnit şi foarte uşor de simpatizat, iar milogeala ostentativă la care el apelează o vedem mult prea des pe stradă şi în mass-media.
Dincolo de substratul de critică socială, piesa are un ritm alert, multe personaje simpatice în ipocrizia lor, schimburi de replici suculente, întorsături de subiect cum numai în comedia bulevardieră franceză mai întâlneşti, iar regizorul Lendvai Zoltan reuşeşte să conducă exemplar un ansamblu de mari proporţii într-un decor complex, plin de surprize, creat cu dibăcie de Florina Bellinda Vasilatos.
Subiectul e prea încâlcit ca să-l detaliem. Foarte pe scurt: Leonida înscenează o sărăcie şi mai lucie decât e cazul, pentru a tapa de bani nişte bogătaşi cu scrupule caritabile, dar unul din ei înscenase şi el o crimă… şi de aici o întreagă zăpăceală, plină de încurcături pe care merită să le descoperiţi în sală, când piesa se va relua.
Tur de forţă pentru actori
Într-o asemenea piesă e foarte uşor ca lucrurile să scape de sub control, într-atât de rapid se succed intrările şi scenele. Fiecare din actori are compoziţii stricte, iar spectacolul lasă impresia că a fost lucrat îndelung la repetiţii. Poate singura din trupă care pare cât de cât să aibă mână liberă e Toth Tunde, interpreta Valeriei, amanta exasperată ce devine, până la urmă, de voie de nevoie, soţia lui Leonida. Actriţa punctează, mai ales prin mimică, evoluţia subiectului şi citim pe chipul ei o întreagă paletă de emoţii şi un veşnic, deşi amar, amuzament. Dimeny Levente în rolul principal îşi rosteşte exemplar tiradele ameţitoare şi se vede că a studiat ilustrele modele ale comicilor italieni. Fabian Eniko în rolul mătuşii Matilda şarjează adesea, dar o face motivat (joacă o femeie de serviciu la teatru cu fumuri de artistă). Mai convenţional e jocul tinerilor Ababi Csilla şi Hunyadi Istvan în cuplul de îndrăgostiţi, în timp ce Sotyori Jozsef şi Varga Balazs au partituri aproape exclusiv coregrafice. Kiss Csaba face un tip de macho încrezut în rolul lui Antonio, iar ansamblul e completat fericit de o serie de apariţii episodice, adesea caricaturale. O menţiune în plus pentru Pal Hunor, interpretul grijuliu al singurului personaj categoric negativ din text, Raimondo, cel cu înscenarea crimei. O prezenţă savuroasă are şi Hajdu Geza în rolul moşului decrepit şi amuzant “angajat” de Leonida.
E un spectacol de trupă care reuşeşte să convingă şi ţine spectatorul în priză timp de două ore şi jumătate. Te trezeşti brusc prins în poveste şi curios cum se vor descâlci firele. Se cântă mult, live, cu acompaniament de pian, se dansează, e multă mişcare, mult antren, pentru public e un deliciu. Se râde uneori cu lacrimi. Deşi, în cele din urmă, se amestecă printre ele şi câteva de obidă pentru realităţile pe care piesa le amendează.
Fii primul care comentează