Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Pomenirea morţilor – moşii de iarnă

De Moşii de iarnă sătmărenii s-au rugat pentru sufletele celor adormiţi în Domnul
Pomenirea morţilor - moşii de iarnă
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Pomenirea morţilor - moşii de iarnă
Pomenirea morţilor – moşii de iarnă

preot dr. Cristian Boloş

Sâmbătă, 22 februarie, Biserica a rânduit să fie pomeniţi cei morţi, zi care poartă numele de “Moşii de iarnă”, fiind aşezată înaintea duminicii “lăsatului sec de carne” sau a “înfricoşătoarei judecăţi”. Această duminică, în care se consumă carne, ne arată că o dată cu începerea Postului Mare va trebui să renunţăm la această mâncare, concentrându-ne asupra postului.

 

Insă, este vorba nu doar despre o renunţare la carne, ca aliment, ci şi la plăcerile carnale, la păcat, spre a trăi o viaţă de maximă apropiere de Dumnezeu şi semeni, prin post. De asemenea, meditaţia pe care o realizăm asupra Judecăţii de Apoi ne dă prilejul de a reflecta la starea noastră actuală, privită ca o trambulină spre veşnicie. După moarte nimeni nu mai poate lucra nimic pentru propria sa mântuire, fiindu-i de folos numai rugăciunile Bisericii şi ale celor rămaşi în viaţă. Astfel, se aprind lumânări, se ridică parastase şi se fac pomeniri şi milostenii pentru sufletele celor plecaţi pe calea  veşniciei, fiind rânduite zile speciale în curgerea anului pentru acestea.

Acum, în ziua “moşilor de iarnă”, spune părintele Branişte, Biserica înalţă rugăciuni spre Dumnezeu “pentru toţi cei adormiţi şi, mai ales, pentru cei care în timpul vieţii nu s-au putut pregăti precum se cuvine pentru obştescul sfârşit. Tot acum se roagă pentru cei surprinşi de moarte năpraznică (neaşteptată), pentru cei mâncaţi de fiare sălbatice, otrăviţi, înecaţi, arşi de foc, îngheţaţi de ger sau morţi din cauza unor boli grave. Întrucât în duminica lăsatului sec de carne Biserica ne aminteşte de înfricoşătoarea judecată, se face în ajun pomenirea morţilor, mijlocind ca şi ei să se poată înfăţişa cu îndrăzneală înaintea Dreptului Judecător”.

Aşadar, începem treptat-treptat urcuşul spre unirea cu Hristos Cel înviat, ştiind că smerenia reprezintă prima treaptă a virtuţilor, iar iubirea stadiul cel mai înalt, pe care îl putem atinge prin căinţă şi rugăciune (pentru vii şi morţi), spre a ne cufunda în iubirea deplină a lui Dumnezeu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns