Surprize mai mult sau mai puţin plăcute în concertul Filarmonicii

Asculta acest articol

De la revenirea sa la Satu Mare după turneul de aproape două luni în Coreea de Sud – despre care noi am scris la final de 2013 – dirijorul Ştefan Novak a demonstrat că şi-a împrospătat pasiunea pentru meseria sa. A devenit mai curajos în alegerea repertoriului şi mai exigent cu orchestra al cărei dirijor permanent este.

Concertul din joia acestei săptămâni este un exemplu grăitor al acestei noi atitudini. A programat o primă audiţie naţională – după cum spune Novak – a muzicii baletului “Mama mea gâsca” de Maurice Ravel, prezentată în integralitatea ei, şi o piesă dintre cele mai celebre şi pretenţioase< Concertul nr. 5 pentru pian, “Imperialul”, de Ludwig van Beethoven. Cât a depins de orchestră, lucrurile au mers relativ bine. Din păcate, Concertul a avut nevoie şi de solist.

O muzică de poveste

“Mama mea gâsca” s-a născut iniţial ca o suită de mici piese pentru pian la patru mâini, scrisă de Ravel în 1910 şi dedicată lui Mimi şi Jean, copiii unor prieteni de familie. A urmat, foarte repede, varianta pentru pian solo, apoi o suită orchestrală şi în fine, în 1912, compozitorul a transformat materialul într-un balet, adăugându-i un preludiu şi un dans iniţial (al titirezului) şi legând cele cinci părţi iniţiale – “Pavana Frumoasei din pădurea adormită“, “Micul Degeţel”, “Urâţica, împărăteasa pagodelor”, “Conversaţiile Frumoasei şi Bestiei”, “Grădina zânelor” – prin scurte interludii. Un mare maestru al orchestraţiei – să ne amintim doar “Tablouri dintr-o expoziţie”! – Ravel a creat în acest balet un univers sonor impresionant, magic, o încântare pentru public şi o mare provocare pentru dirijor şi orchestră. Rar am văzut un public atât de captivat ca în timpul acestei piese, iar maratonul de ritmuri şi culori muzicale a fost parcurs cu bine şi aplaudat după cum merita. Dirijorul ne-a mărturisit că va mai aduce pe scena Filarmonicii astfel de lucrări. E bine atât pentru muzicienii orchestrei, cât şi pentru auditori.

“Imperial” aproximativ

Testament al lui Beethoven în genul concertant, “Imperialul” este un monument care pune punct clasicismului şi deschide larg porţile fanteziei romantice. Echilibrul între structura impecabil construită (formă de sonată, parte lentă, rondo) şi fantezia ornamentelor este ireproşabil aici, dar şi extrem de delicat. Tonul interpretării îl dă, de obicei, chiar intrarea triumfală a pianului, la începutul primei părţi. Dacă e limpede şi încrezătoare, va fi un mare succes. Dacă e tulbure, va fi o luptă continuă.

Georgiana Fodor, solista de joi, părea foarte agitată înaintea prestaţiei sale. S-a dovedit că avea şi motive. Am asistat la o interpretare, s-o spunem elegant, nesigură. Adesea pianista a încercat să mascheze impreciziile prin exces de pedală sau ruperi de ritm care tulburau acel echilibru despre care scriam mai sus. A ieşit un “Imperial” aproximativ, mai aproape de spiritul improvizatoric al lui Liszt decât de rigoarea şi claritatea lui Beethoven. Acompaniamentul a suferit şi el dezechilibre între compartimentele orchestrei, dar problema cea mare a fost totuşi solista. O surpriză neplăcută, având în vedere că vorbim despre o laureată a concursului “Dinu Lipatti” şcolită la Paris, printre altele. Dar după ce am avut ocazia, la Satu Mare, să ascultăm interpretări de o limpezime impecabilă – Lev Vinocour sau Shwan Al-Mufti, mai demult, ca să nu mai vorbim de Horia Mihail – nu ai cum să nu remarci inconsistenţa celei de joi seară.

Săptămâna viitoare ne reîntâlnim cu seria “Bijuterii muzicale” concepută şi dirijată de Franz Lamprecht, iar în 20 martie sperăm ca Cvartetul op. 130 de Beethoven – o lucrare revoluţionară în istoria muzicii, scrisă spre apusul vieţii “Titanului” – să aibă o interpretare bună în mâinile Cvartetului Tiberius.