Asculta acest articol Oficial, intrăm în primăvară. Iarna a fost blândă, parcă ținând partea guvernului. Cu mici excepții, s-a ieșit din iarnă cu bine. Cum va fi însă primăvara.
Din punct de vedere politic știm că va fi foarte fierbinte. Si în acest an cu siguranță campania electorală va bate campania agricolă. Dar nici dacă nu ar avea loc două rânduri de alegeri, agricultura nu s-ar bucura de mai multă atenție.
Clasa politică, fie că nu vrea, fie că nu poate, continuă să nu dea atenția cuvenită unui domeniu în care România ar putea concura cu orice altă țară din lume. Dintr-un milion de motive, niciun guvern, nicio coaliție de guvernare, nu are voința politică necesară pentru relansarea producției agricole. Singurul aliat de nădejde al fermierului român rămâne vremea. Când timpul este favorabil, producția este mare. 2013 a fost un an benefic, drept urmare România a avut cea mai mare creștere economică din UE, performanță datorată agriculturii.
Nicio altă țară din Europa nu are atâta suprafață agricolă necultivată. Pe cale de consecință, nicio altă țară nu arată atâta dispreț producției autohtone. România este invadată de produse aduse din toate colțurile lumii, de o proastă calitate. De asemenea, se pare că nicăieri nu se vând la negru atâtea produse alimentare, intrate în țară cu sau fără acte. S-a ajuns, totuși, și la o performanță pozitivă, în sensul că unele firme își fac publicitate arătând că desfac numai produse românești. Este o situație asemănătoare firului de iarbă care răzbește prin piatră.
Se spune că la fotbal și agricultură se pricepe toată lumea. Cu precizarea, că la agricultură lumea știe de ce nu merg bine lucrurile. Ultimul consumator știe că s-au distrus intenționat marile ferme pentru a se face loc produselor străine. Se știe că lipsește forța de muncă în agricultură, la fel cum lipsesc și piețele de desfacere. Populația ceva mai bine informată știe că România a negociat prost la intrarea în UE, la fel cum se știe că subvențiile agricole diferă în UE de la țară la țară.
Polonia, Ungaria au subvenții mai mari, drept urmare produsele românești nu pot concura cu producțiile din aceste țări. De aceea consumăm pui și ouă poloneze, fructe ungurești. În plus, pentru a-și maximaliza profiturile, unele firme aduc produse aproape de termenul de garanție, care sunt refrigerate, reambalate și date spre consum.
De unde ar putea veni salvarea agriculturii? O lege foarte controversată, a vânzării terenurilor agricole străinilor, ar putea avea consecințe pozitive. Dar a apărut teama că ne vindem țara și politicienii au profitat de ocazie pentru a critica legea. Orice poate fi dus peste hotare, dar încă nu s-a inventat mașina care să ducă pământul din Transilvania în Sicilia sau în Câmpia Panonică. Oare străinii ar cultiva terenurile cumpărate în România sau le-ar ține în paragină? Totuși, soluțiile pentru salvarea agriculturii românești, ar trebui să vină de la Guvernul român.
Se pare însă că niciun guvern, de la Petre Roman încoace, nu a îndrăznit să facă un pariu pe agricultură. Premierul Victor Ponta nu insistă în desele sale apariții publice pe tema aceasta. Președintele Băsescu atacă cele mai diverse subiecte, însă a preferat să-și cumpere pentru sine o fermă agricolă decât să forțeze guvernele pe care le-a păstorit să parieze pe agricultură. De fapt, soarta agriculturii românești este în esență soarta României, o țară căreia îi place să nu ia nimic în serios.
