Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SUA ar primi favorabil retragerea trupelor ruse staţionate de-a lungul graniţei cu Ucraina

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Statele Unite ar primi favorabil retragerea trupelor ruse staţionate de-a lungul graniţei cu Ucraina, au afirmat luni oficiali americani, fără să confirme însă anunţuri în acest sens făcute de autorităţile de la Kiev şi Moscova.

“Dacă informaţiile care se referă la retragerea trupelor ruse din zona de frontieră (cu Ucraina) se dovedesc adevărate, ar constitui o primă etapă binevenită”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki.

În această eventualitate, “am încuraja Rusia să accelereze retragerea”, a adăugat ea într-un comunicat, în timp ce secretarul de Stat, John Kerry, se află în vizită în Israel.

“Continuăm să îndemnăm Rusia să deschidă dialogul cu Guvernul de la Kiev pentru ameliorarea situaţiei, respectând suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a continuat ea.

“Nu pot să confirm dacă ruşii îşi retrag trupele de la frontiera ruso-ucraineană”, a afirmat la rândul său secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.

Luni dimineaţă, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării a anunţat pentru AFP retragerea parţială a trupelor ruse staţionate la graniţa cu Ucraina, în contextul în care Kievul se teme de o invazie în estul ţării după pierderea Crimeei, relatează Mediafax.

Potrivit unor oficiali americani, John Kerry a discutat din nou la telefon, luni, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, înainte de a ajunge în Israel. Cei doi miniştri s-au întâlnit duminică la Paris, însă nu au ajuns la un acord pe tema crizei ucrainene.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns