Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Emanuel Gyenes începe lupta pentru un nou titlu la endurocross

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În proporție de 80%, pilotul sătmărean va participa la Raliul Dakar 2015

gyenes3
Au trecut câteva luni de când nu am mai scris de pilotul sătmărean Emanel Gyenes, legat de participarea sa la o competiție.

S-a schimbat chiar și anul, iar acum odată cu sfârșitul lunii aprilie avem un nou motiv. După lunga pauză, Gyenes începe la sfârșitul acestei săptămâni lupta pentru un nou titlu în Campionatul Național de endurocross. Competiție pe care a câștigat-o până acum de șase ori. Ediția 2014 cuprinde șase etape, iar prima rundă se va desfășura lângă Arad, la Sebiș. Acest lucru se va întâmpla sâmbătă, 26 aprilie, pe un traseu de 30 de kilometri. Cei 60-70 de piloți care vor participa, vor încerca să parcurgă acest traseu de cât mai multe ori, în două ore. Gyenes va concura în acest an pe un motor Husaberg de 300 cm cubi.

Referitor la cealaltă competiție pe care sătmăreanul a câștigat-o tot de șase ori și la care va participa și în 2014, C.N. de enduro va debuta peste două săptămâni, în Gheorgheni pe pista din Lăzarea.

“M-am pregătit foarte mult pentru anul 2014. M-am antrenat foarte bine și îmi propun să câștig din nou cele două campionate din România”, ne-a declarat înainte de plecarea la Sebiș, Emanuel Gyenes.

Înscrierile la Dakar încep în 15 mai

O altă veste excelentă pe care am primit-o de la motociclistul sătmărean, este cea că în proporție de 80% va participa la ediția 2015 a Raliului Dakar. “Înscrierile încep în data de 15 mai și se pot face până în 15 iulie. Însă locurile se ocupă repede, la categoria mea sunt acceptați în jur de 200 de motocicliști. În proporție de 80% voi participa la Raliul Dakar” ne spune Gyenes.

Aici menționăm că în 2011, a fost pe primul loc la clasa Maraton din Raliul Dakar, locul 18 în clasamentul general al raliului, locul 4 în trofeul Amatorilor (a piloților care nu reprezintă în mod oficial un constructor). Iar în 2012 a terminat pe locul 17 în clasamaentul general de la Dakar.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

România – RD Congo 1-1 (1-0)

Asculta acest articol Naționala României de fotbal a jucat miercuri seara primul meci amical din cantonamentul din Italia. Tricolorii au