Cum putem ajunge să-i iubim pe vrăjmaşi?

Asculta acest articol

Preot dr. Cristian Boloş

“Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi” (Luca VI; 32-35).

Predica Domnului Iisus Hristos este o predică a iubirii. Faptele Domnului Iisus Hristos reprezintă manifestarea iubirii. De altfel, Domnul Însuşi este Iubirea prin excelenţă. Sfânta Treime, afirmă Părintele Dumitru Stăniloae, este structura supremei iubiri.

Sublimă este Legea iubirii! Este o artă să trăieşti conform acestei legi. Este o artă să deprinzi această artă. Ovidius spunea: “De vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire”. Această lege nu te obligă la nimic. Tu trebuie să ai iniţiativa săvârşirii binelui. Dumnezeu te va ajuta întotdeauna să perseverezi pe această cale a binelui, cale care conduce la iubire/Iubire. Legea iubirii presupune dăruirea. Să ai puterea de a iubi fără a aştepta iubire din partea celuilalt, să ai puterea de a dărui fără a aştepta o răsplată din partea celuilalt. Un astfel de comportament te introduce în ceata fiilor lui Dumnezeu.

Ar fi bine ca societatea actuală să se conducă după Legea iubirii. Dumnezeu ne cere să-l iubim pe aproapele nostru, care ne poate fi frate, rudenie, prieten, vecin, cunoscut. Aproapele este fiecare semen de-al nostru, fiecare persoană care are nevoie de prezenţa noastră în viaţa sa. Fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu şi tinde – prin strădanie personală – să ajungă la asemănarea cu El, la mântuire, la fericire veşnică. Însă, Dumnezeu nu Se opreşte aici. Face un pas mai departe şi ne cere să-i iubim chiar şi pe vrăjmaşii noştri. Dacă Dumnezeu Însuşi ne cere acest lucru, înseamnă că nu este imposibil de îndeplinit. De fapt, chiar Domnul Hristos ne dă un exemplu care nu poate fi uitat şi care va dăinui mereu: fiind răstignit pe cruce şi batjocorit, Domnul îi iartă pe cei care Îl vrăjmăşeau, rostind cu iubire: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca XXIII; 34). Răstignirea Domnului reprezintă momentul supremei iubiri a lui Dumnezeu faţă de omul căzut în păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cu autoritate: “A iubi pe vrăjmaşi înseamnă a-L imita pe Dumnezeu… A iubi pe cineva drag este un lucru al firii; a iubi cineva şi pe vrăjmaşi este un lucru al harului”. Dumnezeu este Cel Care ne dă puterea de a-i ierta şi iubi pe vrăjmaşi.

Vrăjmaşi sunt cei care ne-au provocat o suferinţă trupească sau sufletească, cei care ne-au împins spre păcat, cei care ne-au calomniat cu nedreptate, cei care ne-au trădat încrederea şi iubirea, cei care ne-au exploatat, cei cărora le-am fost indiferenţi, cei care au profitat de noi pentru a-şi atinge propriile interese meschine, cei care ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică, cei care au încercat să ne târască în deznădejde, cei care ne-au lovit fizic sau moral etc. Unii dintre semenii noştri ne-au devenit vrăjmaşi pentru că ne-au condus spre suferinţă. Au devenit răi prin faptele rele pe care le-au săvârşit. Omul a fost creat bun de către Dumnezeu şi orientat spre bine, având toate darurile de care are nevoie pentru a persevera în bine. Omul este catalogat drept “rău” datorită faptelor rele pe care le comite. Însă, noi nu avem dreptul de a condamna omul, ci faptele sale rele, abominabile, păcatele sale. Omul, în sine, are capacitatea de a se îndrepta, de a-şi veni în sine însuşi, de a conştientiza starea de păcătoşenie în care a ajuns şi de a se ridica, renunţând la păcat şi înaintând pe calea binelui, în Legea iubirii. Noi îi iubim pe vrăjmaşi, deoarece numai prin iubire, iertare şi bunătate îi putem ajuta să părăsească păcatul, să iasă din sfera răului. Dacă nu i-am iubi şi dacă le-am răspunde în aceeaşi manieră în care ne-au tratat ei, nu am face altceva decât să sporim răutatea şi vrăjmaşia lor. De aceea, Dumnezeu ne cere să-i iubim pe vrăjmaşi. “Dragostea atrage dragoste”, spune un dicton latin. Iubirea conduce la iubire şi, deci, la Dumnezeu. Iubirea este “rădăcina şi izvorul binelui”, opinează Sfântul Ioan Gură de Aur. Doar iubind putem deveni “fii ai Celui Preaînalt”, Care este bun şi cu cei nerecunoscători, nemulţumitori şi răi, urmărind îndreptarea lor. Doar iubind şi militând pentru pace putem ajunge în intimitatea Domnului: “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei V; 9). Fără iubire nu este cu putinţă să ajungem la Dumnezeu. Răzbunarea este exclusă. Doar Dumnezeu este judecătorul suprem al tuturor oamenilor, ţinând cont – în pronunţarea sentinţei – de gândurile, cuvintele şi faptele fiecăruia, de modul în care fiecare persoană şi-a folosit libertatea de voinţă.