Asculta acest articolGreu de surprins într-o singură formulă, fenomenul care a cuprins PSD-ul în urma pierderii alegerilor prezidențiale își face simțit prezența o dată la cinci ani. Partidul lui Ion Iliescu a trecut prin astfel de faze de două ori. De două ori a fost găsit vinovatul în persoana candidatului. La a treia încercare nereușită s-ar părea că vinovățiile se împart. Victor Ponta a depistat motivul: “Am pierdut pentru că suntem considerați baroni, comuniști și protectori ai corupților”. Așa este, însă există cauze și mai profunde, greu de depistat.
În urmă cu vreo 15 ani Ion Diaconescu își arăta invidia pentru disciplina din PDSR. De fapt, venerabilul țărănist, neputincios în fața disoluției PN|CD-ului, simțea fără să vrea nostalgia după centralismul democratic. După ani și ani, după atâtea încercări de reformare, PSD se lovește de zidul disciplinei de fier care ține partidul în chingi. Disciplina de partid s-a transformat într-o frână. Marian Vanghelie vorbește despre partidul muților. Sunt ucise în fașă toate inițiativele personale. O dată la cinci ani nemulțumirile refulează. Liderul care a pierdut este dat la o parte, locul lui este luat de altul care la rândul său conduce partidul cu o mână de fier.
În PSD nu se respectă dreptul persoanei la o opinie proprie. Fără putință de a-și spune punctele de vedere, membrii de partid asistă neputincioși cum liderul lor se transformă încet încet în baron. Baronul fără putere financiară nu se poate chema baron. Fără dreptul la libera exprimare a opiniei, cu un lider despre care nu ai voie să vorbești, este foarte greu să faci deosebirea dintre un partid de sorginte comunistă și un partid democratic. Victor Ponta se apără de acuzația de comunist prin faptul că are doar 42 de ani. Nici măcar nu este vorba despre o mentalitate de tip comunist. Este vorba despre un mod de a face politică, de a conduce un partid. PSD-ul este tributar centralismului democratic.
În al doilea rând partidul bazându-se pe baroni este și normal să îi apere. Dintr-un motiv pragmatic. Baronii controlează bazinul electoral al partidului. Ei sunt curelele de transmisie dintre teritoriu și centru. Lucrurile sunt atât de simple încât este și greu să vorbești despre ele. În fine, PSD este un partid în care deciziile se iau de jos în sus, dar abia după ce respectivele decizii au fost transmise de la centru.
Prin diferite manevre PSD a reușit de fiecare dată să aibă succese electorale fentând modernizarea partidului. Ultima tactică adoptată a avut un succes uriaș. Este vorba despre alianța cu un partid liberal. Proiectul s-a numit USL, dar Crin Antonescu din motive încă neelucidate a renunțat la el. Rămas fără sprijin ideologic, nelegitimat democratic în fața alegătorilor, PSD a înregistrat o înfrângere usturătoare la prezidențiale. Din nou se găsește în fața aceleiași probleme nerezolvate, modernizarea partidului.
Pregătit pentru orice tip de victorie, PSD devine un uriaș cu picioare de lut în fața înfrângerilor. Apariția unui grup disident, chiar dacă pare nesemnificativ, provoacă un cutremur la nivelul întregului partid. PSD este cu atât mai fragil cu cât unul dintre aliați, UDMR, părăsește coaliția de guvernare. Dacă Marian Vanghelie și Mircea Geoană vor reuși să adune un grup de parlamentari în jurul lor, majoritatea pe care se sprijină guvernul Ponta va începe să se clatine. Dacă spiritele nu se liniștesc, trecerea în opoziție este o chestiune de timp. Iar în opoziție are timp suficient să reflecteze la ce are de făcut. Poate renunța chiar și la centralismul democratic pentru a le da posibilitatea numeroșilor săi membri să guste din fructul oprit al democrației autentice. Vorbim atât de ușor, de parcă democrația este cheia de boltă a celorlalte partide.
