Asculta acest articol
Partidele serioase s-au speriat. PSD simțea că “domnul Dan” îi fură electoratul. PDL, de asemenea, simțea că partidul-televiziune atentează la bazinul său electoral. Într-adevăr Partidul Popular Dan Diaconescu a obținut la alegerile din 2012 un scor foarte mare pentru o formațiune nouă. Cu 14,6 %, PP-DD s-a clasat pe locul trei, după USL și ARD. Deci s-a confruntat cu două alianțe.
Având o majoritate zdrobitoare, USL nu a avut nevoie de un aliat. ARD a obținut doar 16,5% și nu avea cum să formeze o coaliție care să facă peste 50%. Spre nenorocul său, Dan Diaconescu nu a obținut un mandat de parlamentar, încăpățânându-se să candideze în colegiul lui Victor Ponta. Problema cea mai gravă a fost însă calitatea celor care au intrat în parlament pe listele partidului. Slab pregătiți și politic și intelectual, în scurtă vreme aleșii poporului au fost racolați de celelalte partide. Acum, când liderul lor mai mult nominal decât spiritual, a fost condamnat la cinci ani și jumătate de pușcărie, numărul parlamentarilor PP-DD nu este de ajuns pentru a forma un grup parlamentar propriu.
Prima reacție a celor care încă mai sunt membri ai PP-DD la vestea condamnării lui Dan Diaconescu a fost șocantă. Ei au anunțat că vor schimba numele partidului. Practic, în acest moment partidul lui Dan Diaconescu nu are nume. Singurul parlamentar popular care a reușit să se impună, Daniel Fenechiu, a anunțat că partidul, cât a mai rămas din el, se va numit Partidul Național Democrat. A luat “național” de la PNL și “democrat” lăsat liber de PDL. Cât de “național” va reuși să fie acest partid format din oameni lipsiți de experiență politică? Cât de “democrat” va fi contează mai puțin.
Aspru sanționat, pe lângă cei cinci ani și jumătate de închisoare pentru șantajarea unui primar dintr-o comună din județul Arad, Dan Diaconescu a mai primit și o altă sancțiune, interzicerea pentru o perioadă de cinci ani de la ieșirea din pușcărie a dreptului de a mai fi ziarist. Să-i iei unui cetățean dreptul de a scrie și a vorbi la televizor timp de zece ani este o barbarie. Dincolo de modul cu totul aparte de a face presă, Dan Diaconescu era un om talentat. Avea darul de a vorbi pe placul unui anumit public, mai slab pregătit, mai sentimental, chiar credul. Era un fel de profet al micului ecran. Putea fi un Rasputin, dar a ales să devină politician. El pretinde că sistemul l-a învins. Adevărul este că și presa are anumite limite, pe care nu se cade să le depășești.
Nu se știe dacă OTV ar fi avut același succes dacă nu era cazul Elodia. Diaconescu a țesut o adevărată legendă în jurul unei crime fără cadavru. Cazul Elodia a dat măsura talentului său. Interzicându-i-se să mai scrie și să apară la televizor, practic i se interzice să mai aibă vreo opinie și despre cazul Elodia. Ce ironie a sorții! Elodia a murit, dar i se găsește cadavru, iar Dan Diaconescu trăiește, dar nu va avea dreptul timp de zece ani să spună că există. Practic, Justiția legată la ochi i-a luat “domnului Dan”, cum îl alintau babele fermecate de talentul său oratoric, dreptul de fi o ființă creatoare. Poate că niciun om de televiziune nu a întruchipat mai bine decât Dan Diaconescu adevărul, ușor întors, al anticului “Omul este o trestie gânditoare”. În cazul lui Dan Diaconescu se putea spune “Omul este o trestie vorbitoare”.
