Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Darius Vâlcov a fost reţinut de DNA şi dus în arest

Darius Vâlcov
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Valcov la DNA
Valcov la DNA

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov s-a prezentat din nou miercuri la sediul DNA, după ce Senatul a aprobat cererea procurorilor de reţinere şi arestare preventivă, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

UPDATE 18.25: Vâlcov a fost scos în cătuşe din sediul DNA şi dus în Arestul Central.

UPDATE 17.50: Darius Vâlcov a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore

UPDATE: Vâlcov a ţinut seiful cu lingourile de aur şi operele de artă în casa deputatului Daniel Bărbulescu. Fostul ministru a fost denunţat de deputatul la care se afla seiful.

La intrare în sediul DNA, Vâlcov a spus că nu a fost surprins de votul senatorilor.

Darius Vâlcov a fost la DNA şi miercuri dimineaţa, relatează Agerpres.

Potrivit DNA, în anul 2009, Darius Vâlcov a primit, în calitate de primar al municipiului Slatina, două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. Faptele ar fi fost săvârşite în perioada 2009-2013.

De asemenea, Darius Vâlcov este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiilor publice, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţinea în fapt şi pe care le administra prin interpuşi.
Procurorii susţin că banii şi bunurile obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor au fost depozitate într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate. Seiful respectiv conţinea 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate de trei kilograme, un tablou inscripţionat “Renoir”, un tablou inscripţionat “Jean Cocteau” şi o pictură pe lemn inscripţionată “Aurel Acasandrei”.

Vâlcov a ţinut seiful cu lingourile de aur şi operele de artă în casa deputatului Daniel Bărbulescu, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns