Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Plenul Senatului a respins proiectul de hotărâre pentru constatarea votului în cazul Şova

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Plenul Senatului a respins, luni, proiectul de hotărâre propus de Biroul Permanent prin care se constata că în urma votului din 25 martie nu au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului Dan Şova.La votul asupra acestui proiect de hotărâre au fost înregistrate 2 voturi “pentru”, 43 de abţineri şi 68 de voturi “împotrivă”.

Proiectul de hotărâre supus luni plenului constata că în urma votului din 25 martie nu au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului Dan Şova, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului, în vigoare la 25 martie. Totodată, proiectul menţiona şi decizia Curţii Constituţionale din 8 aprilie, conform căreia Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în şedinţa plenului din 25 martie 2015, prin care atestă rezultatul votului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan Şova, de a comunica hotărârea autorităţilor publice competente şi de a o publica în Monitorul Oficial al României, relatează Mediafax.

Acest proiect de hotărâre era redactat cu data de 20 aprilie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că este obligatorie însă redactarea unui alt proiect de hotărâre în conformitate cu rezultatul votului din 25 martie.

“Propunerea formulată de Biroul Permanent a fost respinsă, pe cale de consecinţă cealaltă hotărâre pe care o aveţi în mapă o voi semna şi o voi transmite la Monitorul Oficial”, a precizat Tăriceanu în plen.

Acest al doilea proiect la care face referire Tăriceanu a fost citit în plen de senatorul PSD Şerban Nicolae. Acest proiect este aproape similar cu cel respins luni în plen, cu deosebirea că este redactat la 25 martie. În plus, nu se precizează că decizia se bazează pe Regulamentul Senatului aflat “în vigoare la 25 martie”.

Anterior, la finalul şedinţei Biroului Permanent, preşedintele Senatului preciza că proiectul de hotărâre care să ateste rezultatul votului din 25 martie privind cererea DNA vizându-l pe senatorul PSD Dan Şova va fi prezentat în şedinţa de luni a plenului.

“Săptămâna trecută, Curtea a luat o decizie prin care solicita Senatului să emită o hotărâre referitoare la cazul domnului Şova. La şedinţa din 25 martie la care se face referire în decizia Curţii nu s-a adoptat nicio hotărâre. Dar astăzi am discutat în Biroul Permanent şi vom supune în şedinţa de astăzi a plenului Senatului un proiect de hotărâre prin care se atestă, aşa cum cere decizia Curţii, rezultatul votului din 25 martie în privinţa senatorului Dan Şova”, a spus Tăriceanu.

Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei privind conflictul juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, publicată vineri, că această Cameră trebuie să redacteze hotărârea în cazul cererii DNA de arestare a lui Dan Şova, întrucât, altfel, procedura nu este finalizată, pentru că nu poate fi publicată în Monitor.

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) arată că, potrivit legii, asupra cererii de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţionării parlamentarilor, Parlamentul este obligat să dezbată şi să se pronunţe printr-o hotărâre, care se comunică ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns